Drepturile omului și anticorupția nu sunt incompatibile

Drepturile omului și anticorupția nu sunt incompatibile

Un consultant politic și de comunicare a scris un raport independent despre lupta anticorupție din România, publicat de o organizație neoconservatoare britanică, The Henry Jackson Society, intitulat Fighting Corruption with Con Tricks: Romania’s Assault on The Rule of Law, în care este evidențiat modul în care statul român preferă abuzurile instituțiilor de forță în locul unor proceduri clare care să protejeze drepturile fundamentale ale omului inclusiv în lupta anticorupție.

Raportul arată cum justiția este folosită în reglări de conturi politice și evidențiază cum de fapt independența justiției nu este chiar așa de independentă cum se spune. Sunt evidențiate cazuri în care judecătorii nu mai judecă, ci doar pun în aplicare ceea ce zic procurorii, câteva cazuri celebre prezentate negativ sau pozitiv Antena 3 și o serie de recomandări, pe care le traduc mai jos.

Ipoteza autorului articolului este cea conform căruia în lupta anticorupție și pentru stabilirea unui sistem judiciar funcțional sunt produse costuri semnificative în privința respectării drepturilor omului și statului de drept (domnia legii, mai corect). „Pe scurt, sunt semne că cursa anticorupție a României a devenit ea însăși un instrument al corupției.”. 

Raportul spune foarte clar că ceea ce era de nepermis în momente precum puciul din vara anului 2012 cu încercarea de demitere a președintelui la acea vreme, Traian Băsescu, a devenit o practică curentă în activitatea ulterioară a instituțiilor de forță.

Din păcate pentru lupta anticorupție din România, limbajul folosit este cel pe care îl folosesc cei care luptă cu anticorupția în România, motiv pentru care este prezentat într-un anumit fel raportul de posturi de anumite posturi de televiziune și publicații de știri care au pretenții pentru a proteja anumiți hoți.

Din păcate pentru România, raportul privește evoluția în lumina practicilor din perioada comunistă, a folosirii dreptului ca instrument pentru instituțiile statului, în contextul unei derive autoritare în regiune, derivă autoritară care ar fi și în România, însă mascată de lupta anticorupție.

Raportul privește în mod pozitiv atenția europeană acordată luptei împotriva justiției, dar atrage atenția asupra unor probleme majore precum:

• politizarea justiției;
• înțelegerile între procurori și executiv;
• rolul serviciilor de informații;
• atacarea independenței justiției;
• abuzurile DNA în anumite procese.

Concluziile raportului arată foarte clar că nu este urmărită slăbirea justiției sau a activității DNA prin implementarea soluțiilor indicate. Dimpotrivă, mizează pe întărirea echilibrului între puterile statului, pe întărirea sistemului judiciar și pe respectarea principiilor de bază ale separării puterilor în stat și ale statului de drept, în acord cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

David Clark vine cu recomandări autoritățile europene, cele britanice și cele americane.

Recomandări pentru autoritățile europene:

• „Menținerea monitorizării prin Mecanismul de Cooperare și Verificare și sporirea sa cu indicatori cantitativi suplimentați de proceduri de control al calității pentru a-i permite să evalueze impactul practic al politicilor anticorupție asupra drepturilor omului și standardelor privind justiția”;
• „Declanșarea de către Comisia Europeană a Mecanismului privind Statul de Drept stabilit în 2014 ca un instrument pentru tratarea amenințărilor sistemice la adresa statului de drept la nivelul statelor membre”.

Recomandări pentru autoritățile americane:

• „Folosirea de către guvernul Statelor Unite a influenței pentru a se asigura că România luptă cu corupția într-o modalitate care este consistentă cu statul de drept și obligațiile internaționale privind drepturile omului. Raportarea Departamentului de Stat privind drepturile omului ar trebui să reflecte preocupările tot mai mari cu privire la metodele folosite în prezent”.

Recomandări pentru autoritățile britanice:

• „Un mandat european de arestare sau un acord succesor reformat care să permită curților din Regatul Unit să aibă autoritatea explicită de a refuza o cerere de extrădare dacă sunt motive rezonabile pentru a crede că drepturile fundamentale ale persoanei cerute, conform Convenției europene privind drepturile omului și Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ar putea fi violate. Cel mai important dintre acestea ar trebui să fie dreptul la un proces corect”.
• „Până la o reexaminare care amendează sau înlocuiește acordul curent, cooperarea cu România sub mandatul european de arestare ar trebui suspendată”.

În esență, măsurile de verificare propuse sunt chiar mai dure decât actualele și ar asigura, totodată, dreptul la un proces corect, indiferent de acuzații.

Este corectă afirmația că implementarea acestor recomandări și tonul raportului pot fi considerate a veni în ajutorarea persoanelor anchetate, însă există niște drepturile ale fiecărei persoane care nu pot încălcate pentru atingerea unui obiectiv politic, fie el și lupta anticorupție sau securitatea națională.

În esență, dacă avem încredere că drepturile omului au fost respectate în anumite anchetări, nu ar trebui să avem niciun dubiu că vreun apel sau vreo situație ar putea scăpa de sub control prin implementarea acestor măsuri.

Să luăm cazul ultimelor măsuri. Dacă indivizii anchetați au fost condamnați fără încălcări ale drepturilor omului, dacă au avut parte la un proces corect, respectând drepturile și libertățile fundamentale amintite în Constituția României și în tratatele internaționale, atunci nu ar trebui să avem niciun dubiu privind continuarea luptei anticorupție în cazul lor, căci autoritățile britanice, respectând fix aceleași principii internaționale privind drepturile omului și statul de drept, nu ar avea niciun motiv rezonabil pentru refuzul unei extrădări în cazul unei persoane care are mandat european de arestării. Altfel, cele două premise ar fi că: 1. autoritățile britanice sunt coruptibile și 2. autoritățile române au comis niște abuzuri.