DNA la VIP cu politicieni inculpați

DNA la VIP cu politicieni inculpați

Imaginea aceasta nu ar trebui să existe într-o democrație (și nu e vorba de tribuna VIP împărțită de politicieni, în timp alții care poate meritau mai mult stăteau în ploaie), în care magistrații respectă standardele profesionale pentru care sunt magistrați.

Este vorbă că procurorul-șef DNA stă la VIP alături de Dan Barna, care are un dosar trimis la DNA, alături de Lucian Bode, despre care nu știm concluziile dosarului accidentului provocat anul trecut, cu Ludovic Orban, pentru care DNA ceruse închisoare cu executare pe timpul Laurei Kovesi. Parcă tot din justiție este și doamna de lângă, ceea ce ridică o problemă similară.

Magistrații nu au ce căuta la aceeași masă cu politicienii, este unul dintre motivele pentru care primesc pensii speciale, salarii speciale și alte beneficii. Și nu este vorba doar de masă/tribună, ci și de alte contexte mult mai des întâlnite precum întâlnirile la restaurante la aceeași masă între politicieni, procurori, oameni din servicii și judecători.

Cât timp avem astfel de situații, va fi greu să spunem despre justiția și procuratura din România că sunt independente și imparțiale.

*imagine virală pe Facebook în alt context

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *