Despre situații comparabile în evaluarea candidaților

Despre situații comparabile în evaluarea candidaților

Am generat pe Facebook o scurtă dezbatere cu câteva persoane, după ce am spus că nu avem indicatori relevanți prin baza cărora putem să îi comparăm pe cei doi finaliști ai alegerilor prezidențiale 2019. În lipsa unei dezbateri unu la unu, cu întrebări clare, bine definite, pe diverse teme, nu putem să îi evaluăm pe cei doi ani.

Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis au experiențe diferite și platforme diferite, fiind greu să îi compari fără să aproximezi anumite situații (în discuția de pe Facebook, o critică venit a fost că am folosit un proxy pentru a compara performanța guvernamentală a echipei Iohannis față de a celei conduse de Dăncilă). Mai mult, cei doi sunt legați de România ultimilor doi ani, Dăncilă fiind numită de Iohannis la propunerea lui Dragnea.

Prin anumite erori de logică sau chiar intenționat (pentru a dezinforma sau chiar manipula), avem situații în care spunem despre un candidat că este într-un anumit fel pentru că a confundat Podgorica cu Priștina, dar mergem către celălalt, deși a confundat Finlanda cu Franța. Este un caz pe care îl amintesc pentru că discursul public suferă la capitolul acuratețe în prezentarea candidaților. Despre civilitate, nu mai discutăm, căci este un alt subiect care a fost uitat acum mult timp.

Prin urmare, avem încă un argument care justifică necesitatea unei dezbateri electorale între cei doi candidați la alegerile prezidențiale, dincolo de bătălia discursul politic polarizat și imbecilizant, ajuns la un nivel de degradare de ținut minte. Argumentele aduse de cei de la PNL, primite probabil în punctajul de partid, sunt de-a dreptul penibile. Dar prin promovarea acestora, peneliștii conving suficientă lume că democrația lor nu este liberală, ci peceristă.

Despre negarea demnității competitorului tău electoral

Susținătorii președintelui actual vorbesc de demnitate, dar dezbaterea este întotdeauna demnă, iar etichetarea celuilalt ca fiind o persoană „nedemnă” presupune un tratament dezumanizant față de persoana respectivă, cel puțin la nivel de percepție. Demnitatea este o caracteristică intrinsecă a ființei umane, este o un concept central în doctrinele religiilor abrahamice, este subiectul primului articol al Declarației Universale a Drepturilor Omului: „Toate ființele umane sunt născute libere și egale în demnitate și drepturi”. A nega cuiva demnitatea și a folosi această atitudine pentru a justifica neparticiparea la o dezbatere publică este departe de orice valoare liberală sau democrată, fiind mai degrabă expresia gândirii autoritare și totalitare.