Despre lansarea #AED2015. Despre dezvoltare internațională
Înainte să trec în ultima săptămână a lui februarie, trebuie să amintesc pe blog de un eveniment care a lansat Anul European al Dezvoltării în România. Acesta a avut loc la Biblioteca Națională a României, marți, 17 februarie, începând cu ora 9:00, și, sub motto-ul Storytelling. Power to the people in international development, a reunit câțiva invitați de excepție, despre care voi spune câteva cuvinte mai jos.
Storytelling. Power to the people in international development
În primul rând, ce este cu Anul European al Dezvoltării? În fiecare an, la nivel european, sunt promovate o serie de politici, aș spune eu, sau de valori, ar spune alții, prin intermediul unor programe menite să aducă în atenția publică anumite mișcări ale Uniunii Europene, care definesc această Uniune și rolul pe care îl are îl lume. Am avut voluntariat, cetățenie activă, solidaritate între generații și multe altele. A sosit timpul pentru dezvoltare internațională. Uniunea Europeană, cumulat state plus Uniune, este cel mai mare donator internațional, impactul văzându-se, cel mai mult, în statele în curs de dezvoltare.
Storytelling, power to the people in international development își propune să aducă în prim-plan poveștile oamenilor care contribuie la dezvoltarea internațională, care sunt pe teren și schimbă sau chiar salvează vieți în statele în curs de dezvoltare. Noi, ca români, suntem în momentul acesta mai avantajați.
Suntem, indiferent de câte probleme am avea, în grupul norocoșilor, ai celor mai dezvoltați. România are și un program de cooperare pentru dezvoltare. Este vorba de RoAid, în coordonarea Ministerului Afacerilor Externe, prin intermediul căruia sunt finanțate proiecte în statele în curs de dezvoltare (prioritare pentru România sunt Regiunea extinsă a Mării Negre – Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Armenia și Azerbaijan, și Regiunea Orientul Mijlociu și Nordul Africii (Egipt, Tunisia, Libia, Palestina, Iraq, Afghanistan)). Se implică sprijinind tranziția spre democrație, agricultura și dezvoltarea sustenabilă, protecția mediului și energie durabilă, educație și sănătate.
Oameni și acțiuni impresionante pentru oameni
Anul European al Dezvoltării s-a lansat. Este timpul să aflăm poveștile care produc schimbare, dincolo de cadrul birocratic. Evenimentul de lansare a adus câteva Silvia Cambie, Lina Ben-Mhenni, Laurențiu Colintineanu, Ioana Moldovan, Roland Hermann, Libby Powell. Sunt oameni direct implicați, oameni care au schimbat vieți, oameni care au și inovat.
Fiecare are o poveste și o inițiativă care merită dată mai departe și sprijinită. Amintesc de Lina Ben-Mhenni, bloggerita tunesină care a relatat și organizat evenimente de amploare în plina desfășurare a Primvării Arabe. Și trebuie să amintim faptul că Primăvara Arabă, mișcare începută în decembrie 2010, a pornit din Tunisia, dintr-un oraș diferit de capitală și a marcat anul 2011. Ben Ali, conducător aflat la putere de 23 de ani după un fel de lovitură de stat asupra lui Bourguiba, a menținut puterea și controlat aproape totul. Criza economică internațională, însă, a înjumătățit investițiile străine directe. Neliniștea socială și lipsa locurilor de muncă într-un stat fragil, dar unul dintre cele mai stabile din Africa, au fost printre cauzele plecării liderului autoritar într-un alt stat arab. Într-un stat controlat aproape în totalitate, curajul de a relata despre o mișcare care ar putea produce o schimbare majoră este ceva. Mai vreau să evidențiez povestea lui Roland Hermann. Acesta a avut o misiuni medicale în Brazilia, Nigeria, Chad și Rwanda, fiind pus în situații limită uneori, reușind să salveze vieți și îmbunătățindu-le pe ale celor de acolo. Bravo!
Într-un fel de concluzie, am început Anul European al Dezvoltării. Suntem aici, conștientizăm, dar asta nu înseamnă că trebuie să uităm de coerența politicilor pentru dezvoltare sau de eficiența acestora. Din păcate, încă mai este o bună parte a cooperării internaționale pentru dezvoltare care are nevoie de îmbunătățiri.