De la potențial la realitate
Săptămâna aceasta, am prezentat câteva proiecte unor liceeni din Capitală. Am mers la un liceu din categoria celor considerate „bune”, colegiu național, și la două licee cu rezultate mai slabe, dacă luăm în considerare mediile de admitere și alte criterii, un colegiu tehnic și un liceu tehnologic.
Mi-a fost un pic dificil să mă pun în locul audienței, însă am încercat să ajung cât mai aproape de ea. Prezentând cele două proiecte, am ajuns la o parte în care am întrebat liceenii ce vor să se facă când vor fi mari/ce consideră că vor face când vor fi mari. Am dat peste diferite meserii: mecanici, bucătari și numai.
Tinerii au început să râdă când au ajuns la capitolul „lucrător în construcții”, fiind una dintre viziuni aruncate peste două decenii. Mi-a atras atenție acest răspuns dintr-un motiv simplu: în 2037, prin lucrător în construcții, vom înțelege altceva despre această meserie. Le-am spus că s-ar putea să coordoneze roboți ca lucrător în construcții în 2037 și s-a făcut liniște.
Nu știu dacă am procedat bine în încercarea mea de a le atrage atenția și a-i face curioși să aleagă interdisciplinaritatea și deschiderea spre noutăți în privința formării și calificării acestor elevi.
Cred că avem o problemă cu capacitatea de proiectare în termenii carierei și orientării profesionale. Și nu cred că este vina școlii faptul că nu se dezbate, de exemplu, viitorul muncii. Este bine că acești tineri se formează într-o meserie și că fac practică la firme în domeniu. Cred, în schimb, că este oarecum vina politicilor educaționale aplicate.
Un tehnician mecanic cu diplomă de liceu și calificare la locul de muncă are nevoie de competențe dintr-un spectru din ce în ce mai larg, atât competențe tehnice, dar, mai ales, competențe ce țin de învățare și formare pe tot parcursul vieții, adaptare, precum și atitudini deschise, întrucât echipamentul cu care lucrează devine din ce în ce mai sofisticat, iar tehnologiile folosite se dezvoltă continuu.
De la potențial la realitate este cale lungă, dar este necesar să verificăm dacă realitatea pentru care ne pregătim este într-adevăr realitate, adică dacă piața forței de muncă de peste câțiva ani va corespunde pregătirii noastre, și să vedem dacă am plecat la drum cu o serie de competențe care ne vor permite să învățăm mai departe.
Madalin Blidaru
Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.
Întrebările tale par mai mult legate de sistemul de educație. Pentru beneficiarul lui, adică elevul, cred că lucrurile sunt mai simple: ar trebui să se orienteze spre ce-l pasionează.
Pentru a urma ce te pasionează 1. ai nevoie de o serie de competențe de bază și 2. oportunitatea de a descoperi ce te pasionează :)
Eu cred că pe la 10-15 ani așa îți dai deja seama dacă ți-ar plăcea să conduci camionul, să repari aparate sau să predai matematică. Nu-ți trebuie oportunități ca să realizezi cam ce domeniu te atrage mai mult. Iar competențele le dobândești ulterior, urmând o școală în domeniul pe care ți l-ai ales.
PS: Pingback-ul de mai sus era de la un articol din draft. L-am publicat acum.