Coșmarul apei potabile din București și, în general, România

Sub influența unor autorități publice care nu își fac treaba, fiind capturate de alte interese paralele, oamenii din România au ajuns în situația, în unele localități, în care nu mai acces la apă potabilă. Reglementările Uniunii Europene oferă soluții, dar aplicarea acestora este o enigmă pentru actorii din sectorul apei, în defavoarea unor obiective de interes public.

Într-o astfel de situație, sunt forțați să apeleze la tot felul de soluții improvizate pentru a îmbunătăți calitatea apei de la robinet sau să cumpere apă. Acest ultim punct se confruntă cu o situație mult mai problematică, întrucât informațiile privind calitatea apei nu sunt disponibile pe etichete într-un format actualizat. Deși sunt unii care fac sute de milioane de euro cu redevențe și taxe minime, aspecte de bază precum respectarea condițiilor Directivei privind calitatea apei pentru consum uman sunt lăsate în afară.

Întrebarea este ce fac Ministerul Mediului și Ministerul Public, precum și agențiile din subordine, în condițiile în care reglementările sunt clare. De exemplu, toate persoanele trebuie să fie informate cu privire la calitatea apei destinate consumului uman în mod regular, accesibil, nesolicitat, cel puțin o dată pe an. Nu doar că primăriile și autoritățile din subordine nu și-au făcut treaba în această privință, dar până și apa comercializată a rămas în urmă cu respectarea acestor condiții. Dacă mergi la magazin pentru apă, vezi că pe cele mai multe etichete informațiile cu privire la rezultatele testelor de calitate sunt de prin 2019, 2020, 2021, 2022, doar câțiva furnizori publică informațiile cu privire la rezultatele testelor din 2024.

Dincolo de acest aspect, o problemă urgentă este calitatea apei potabile de zi cu zi. De la Viena spre Vest, mai peste tot găsești cișmele care furnizează apă potabilă populației în spații publice. Accesibilitatea este un cuvânt cheie aici, la fel și calitatea apei. Mai peste tot am văzut aceste instalații, accesibile publicului, fără a-și face griji cu privire la calitatea apei de băut. În multe dintre aceste locuri, apa potabilă de la cișmeaua din spațiul public are o calitate mult mai ridicată față de apa pe care o cumperi din magazinele din București/România. Mai mult, oamenii din aceste locuri nu au grija faptului că ar trebui să consume 10% dintr-un salariu minim în fiecare lună pentru apă potabilă.

Sunt niște servicii publice funcționale, iar asigurarea funcționării acestora nu este dificilă. Putem să ne întrebăm când au băut apă de la robinet ultima dată mulți decidenți și vedem cu această ocazie și dacă mai au simțurile la calitatea adecvată.

Directiva de mai sus aduce în atenție și nevoia de monitorizare la nivelul întregului lanț de aprovizionare cu apă a prezenței a două substanțe care provoacă tulburări endocrine. Microplasticul din apă este un alt subiect necesar și abordat de această reglementare europeană. Directiva își propune să îmbunătățească standardele de calitate a apei, să gestioneze problemele poluanților emergenți, să încurajeze o abordare preventivă privind acțiunile pentru reducerea poluării la sursă, să promoveze măsuri pentru asigurarea unui acces mai bun la apă, în particular în rândul grupurilor vulnerabile și marginalizate, să promoveze măsuri în favoarea apei potabile, inclusiv în spații publice și restaurante, și să reducă consumul de apă îmbuteliată în sticle, să armonizeze standardele de calitate pentru mateiralele și produsele care ointră în contact cu apa și să promoveze măsuri pentru reducerea pierderilor de apă și să crească transparența în acest sector.