Ce știm despre angajamentele României la Glasgow?

Ce știm despre angajamentele României la Glasgow?

Președintele României va participa în perioada 1-2 noiembrie 2021 la o conferință privind schimbările climatice. Evenimentul are loc la Glasgow, în Scoția. Comunicatul Administrației Prezidențiale ne spune că Președintele României „va transmite poziția României, cu accent pe demersurile pe care le face țara noastră pentru a limita efectele schimbărilor climatice”. Urmează apoi o serie de direcții amintite. Ca o paranteză, cei care lucrează la comunicare la Administrația Prezidențială se pare că nu știu să scrie corect în limba română. „Declarația Națională”, în limba română, nu se poate scrie decât „declarația națională” sau „Declarația națională”, în funcție de context.

În practică, nu știm nimic despre angajamentele României în privința schimbărilor climatice, deși Administrația Prezidențială ne anunță că întâlnirea are „un rol esențial în îmbunătățirea implementării Acordului de la Paris și limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius”, că „este de dorit un angajament global pentru zero emisii nete până în 2050, precum și pentru asumarea unor reduceri mari până în 2030”, și că „se așteaptă ca statele dezvoltate să extindă substanțial finanțarea climatică pentru statele în curs de dezvoltare pentru a le sprijini eforturile de atenuare și adaptare la schimbările climatice”. Mai mult, descoperim și angajamentul general al României:

„România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, se angajează să contribuie la eforturile Uniunii de a reduce cu cel puțin 55% emisiile de gaze cu efect de seră până în 2030 (comparativ cu nivelul din 1990) și de a atinge neutralitatea climatică până în 2050. România susține la COP26 eforturile pentru finalizarea regulilor de operaționalizare a Acordului de la Paris și rămâne angajată în ceea ce privește implementarea acestuia. Contribuția fiecărei țări este esențială pentru consolidarea răspunsului global la amenințarea schimbărilor climatice și atingerea obiectivelor Acordului de la Paris. ”

Lipsa unui mandat democratic pentru angajamentele României privind schimbările climatice

Toate bune și frumoase, doar că Președintele României nu are un mandat obținut pe cale democratică pentru a angaja economia și societatea românească într-un astfel de demers transformațional. Cetățenii români nu au votat și nici nu sunt de acord cu taxarea suplimentară a biomasei pentru a obține energie mai scumpă, conform angajamentelor incluse de PNL, USR și UMDR în Planul național de redresare și reziliență. Cetățenii nu sunt de acord cu finanțarea Chinei pentru a putea polua liniștit în continuare, în timp ce industriile europene sunt dezmembrate. Mai mult, nu a existat nicio dezbatere națională privind implicațiile reale ale limitării încălzirii globale la 1,5 grade Celsius. Nu doar că în prezent țările lumii sunt pe lângă acest obiectiv, dar sarcinile grele pică în acest moment pe țările dezvoltate din care, accidental, face parte și România (mulțumim statisticilor pe București care fac să ne încadrăm într-un astfel de mediu).

Administrația Prezidențială nu ne-a spus niciodată de ce este de dorit un angajament global pentru zero emisii nete până în 2050, precum și pentru asumarea unor reduceri mari până în 2030. Nici Guvernul României nu ne-a spus. Nici parlamentarii nu au avut grijă să aibă o dezbatere substanțială pe acest subiect.

Impactul asupra economiei și societății nu este cunoscut de cetățeni

În schimb, curg angajamentele și măsurile luate cu impact direct asupra economiei și societății. Deja angajamente climatice precum piața de carbon reușesc să pună la pământ aproape toată capacitatea industrială a României. Iar un stat fără industrie, nu mai vorbim de o industrie nemodernizată, este un stat care nu poate lua nicio decizie strategică pentru dezvoltarea sa pe termen mediu și lung, așteptând de fiecare dată aprobarea giganților pentru cele mai mici nevoi de care are nevoie. Nu a existat nicio dezbatere în România despre opțiunea unor capacității industriale performante și poluante versus capacități industriale ineficiente și verzi. Vorbim despre lipsa autostrăzile, dar uităm de faptul că importăm materii esențiale pentru dezvoltarea lor, care până acum ceva timp erau produse și în România, care deja se scumpesc pe fondul inflaționist actual, și care vor mai primi un șoc după instalarea mecanismului de ajustare a carbonului la frontieră.

Industria ca industrie, dar impactul va merge și în alte direcții. Agricultura, unde costurile datorate climei vor ridica până la cer costurile de producție. Impactul se va vedea la nivelul costului alimentelor. Transporturile nu pot fi ignorate. Nu doar că va avea impact asupra industriei, dar va scumpi costul de transport de bunuri și persoane la final, la niveluri de nerecunoscut față de prezent, ținând cont de presiunile care vor veni din diferite direcții, dar va fi și o problemă care va fi simțită de electoratul președintelui Klaus Iohannis, căci acesta zboară low cost către alte țări pentru locuri de muncă și oportunitatea unui trai decent. Low cost s-ar putea să nu mai existe pe fondul eforturilor de a combatere schimbările climatice. Desigur, este și marea problemă a energiei, căci în România mai ai iarna și temperaturi de -30 de grade Celsius, ceea ce nu întâlnești în Anglia, Olanda, Italia, Spania, Franța sau alte locuri foarte activiste pentru climă.

Doar în SUA neutralitatea climatică costă 11.000 de dolari în fiecare an, timp de 30 de ani, fiecare cetățean

Într-adevăr, combaterea schimbărilor climatice este un scop aparent nobil ce nu poate fi negat. Însă este nevoie de o abordare realistă pentru a răspunde acestei provocări existențiale. Știm cât costă? Știm pentru Statele Unite, unde, conform unui studiu publicat acum câteva luni în revista Nature, neutralitatea climatică până în 2050 va costa fiecare cetățean în fiecare an echivalentul a aproximativ 11.000 de dolari. Mai spune studiul și că efortul lumii dezvoltate pentru limitarea schimbărilor climatice este aproape irelevant în dinamica acelei ținte asumate pentru 2050 – 1,5 grade Celsius. România este o țară cu nevoi de stat în curs de dezvoltare și cu ținte de state dezvoltate. Șocul acestei tranziții este un risc existențial pentru țară. Oare președintele Klaus Iohannis a discutat în CSAT despre riscul unor teme pe care le aplaudă în plan internațional? Departamentul pentru climă al Administrației Prezidențiale a comunicat vreodată ceva pe tema aceasta?