Ce a schimbat strategia ISIS?

Ieri, Franța, Tunisia și Kuwait au fost lovite de trei atacuri teroriste revendicate de ISIS. Noua strategie abordată aduce două noutăți. Pe de o parte, vine cu trei atacuri sincronizate și, pe de altă parte, vine cu aceste atacuri în afara Siriei și Iraq-ului, ceea ce ar putea oferi indicii cu privire la niște schimbări radicale în strategia ISIS/ISIL/Daesh.

În ultimele luni, prezența și popularitatea ISIS  a crescut simțitor în lume, fie că vorbim de prezența pe teritoriul fostului Emirat Caucazian, de pânza de păianjen creată pe teritoriul Rusiei pentru atragerea unor noi membri, suporteri sau simpatizanți, de răspândirea în Maghreb și atragerea unor grupări existente deja acolo, dar care s-au reorientat dinspre mirajul Al-Qaeda și Al-Shabaab spre ISIS, de răspândirea în Afghanistan și Pakistan, precum și de opoziția întâlnită acolo din partea talibanilor, de grupările din care se întind din vestul Africii, Nigeria, până în Indonezia. Acestă evoluție pune întrebarea chiar dacă este nevoie din partea marilor puteri de a apela o strategie de containment pentru a opri expansiunea, dar, în prezent, și-au atins limitele, deci nu ar fi o nevoie imediată.

Cu toate acestea, este nevoie de schimbare de abordare în cazul în care cele trei atacuri de ieri sunt într-adevăr declanșate de ISIS. Sursele de intelligence vor oferi un răspuns, dar până acum este evitat un astfel de răspuns. De altfel, a fost și cazul Charlie Hebdo în care după după atacul principal de la redacție, un lone wolf s-a activat și a zis să profite de haos. Sau cazul de la Muzeul Bardo în care ISIS a încercat să își asume atacul, chiar dacă fusese comis de o Okba Ibn Nafaa, o grupare formată de și făcând parte din Al-Qaeda în Maghrebul Islamic. Dar știm că Al-Qaeda, în special prin Bin Laden, a vorbit despre un jihad violent global, deci nu ar trebui să ne surprindă primele. În schimb, ISIS nu a acționat planificat în afara zonei din Siria – Iraq, ceea ce pune întrebările de la care am pornit în acest articol.

Ce s-a întâmplat pe 26 iunie 2015?

sursa imagine: breaking terrorism | Shutterstock.com

Trei atentate. Unul în Tunisia într-o stațiune turistică populară pentru vacanțele europenilor, unul la o moschee șiită din Kuwait și unul în Franța având simboluri și tehnici folosite de gruparea ISIS.  În total, peste 50 de persoane au fost omorâte.

Se zvonește că a fost primul atac planificat și coordonat al ISIS în afara granițelor sale. Rămân doar zvonuri, însă asta nu înseamnă că nu există niște șabloane în aceste atacuri. De altfel, gruparea a revendicat atacul la o moschee șiită din Kuwait unde au murit 27 de oameni, iar acum câteva zile și-a chemat suporterii și simpatizanții la atac. Un articol din Daily Mail reunește mai multe ipoteze valide cu privire la ce s-a întâmplat:

  • răspunsul dat de suporterii și simpatizanții grupării teroriste apelului de acum câteva zile;
  • intensificarea atacurile jihadiste în perioada Ramadanului;
  • marcarea unui an de la declararea Statului Islamic, motivat de dorința grupării de a reaminti că există.

Sunt amintite trei patternuri care descriu fenomenul în funcție de context: lone wolf într-un stat în care nu există rețele, motivat de ideologie, acțiunea prin intermediul rețelelor într-un stat care încearcă să se desprindă de trecutul autoritar și de influențele jihadiste și un atac clasic la o moschee șiită în apropierea zonelor controlate de grupare.

Atacul din Kuwait a fost revendicat, cel din stațiunea Sousse la fel, iar în cazul atacului din Franța, de la o uzină din apropiere de Lyon, au fost găsite la fața locului însemne ale grupării plus aceeași tehnică folosite de grupare încă de când nu era cunoscută pe plan global.

Ce a schimbat strategia ISIS?

Aș merge pe ipoteza reamintirii către lume a faptului că există, motivate de apelul liderilor grupării. A trecut un an de la primele imagini și mesaje cu dorințele de realizare ale unui califat. Au rămas, forțat, la ideea de stat, coaliția internațională (dar mai ales opoziția din Iraq și Siria) a reușit să oprească expansiunea grupării totalitare.

Între timp, în toate zonele în care există urme de ISIS s-au conturat grupări de opoziție destul de puternice. În momentul acesta, gruparea teroristă are două opțiuni: să forțeze formarea (deși cam este deja) unui stat totalitar pe teritoriul pe care îl deține, încercând să pătrundă în sistemul internațional actual, sau să apeleze la atacuri globale și să riște să piardă ce are deja, dizolvându-se din cauza intervențiilor străine, a timpului și întrebărilor care vor apărea în interiorul organizației și a rețelei.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

2 Replies to “Ce a schimbat strategia ISIS?”

Comments are closed.