Bugetul educației și lașitatea miniștrilor

Bugetul educației și lașitatea miniștrilor

Dinamica politică din Italia este dificil de înțeles pentru persoanele din exterior, chiar și pentru cei care locuiesc de ceva timp acolo. În ultimii ani, aceasta a fost complicată de dezvoltarea unor partide denumite generic anti-sistem, Lega Nord și M5S, apărute pe nemulțumirea în sistemul politic traditional, devenit din ce în ce mai ineficient, incapabil să livreze rezultate.

Pentru o scurtă perioadă, Lega Nord și M5S au fost la guvernare sub conducerea lui Giuseppe Conte, un prim-ministru din afara politicii tradiționale. Programul de guvernare negociat la acel moment în vederea stabilirii direcției noului guvern era unul ambițios și, în mare parte, a livrat rezultate. Contestatarii vor spune probabil că au avut multe deficiențe în guvernare, mai ales în coaliție, mai ales că destrămarea coaliției s-a făcut pe seama unor poziții ale LN și ale liderului său, Matteo Salvini. Ulterior, a fost format un nou guvern, sub același prim-ministru, dar cu compoziția principal M5S-Partidul Democrat.

Descris deseori ca un partid populist, M5S are o serie de obiective îndrăznețe, tehnic posibile, dar dificil de promovat într-un mecanism politic greu de pus în mișcare când interesele sunt contrare tendinței generale. Este și cel mai mare partid politic din ambele camere ale Parlamentului Italiei. Nu au rost comparațiile cu partide similare în partidele interne din România (la nivel european, de exemplu, sunt neafiliați acum, dar apropiați de Verzi și de Renew, în legislatura trecută au fost alături de UKIP-ul lui Nigel Farage și negociaseră cu ALDE), întrucât poziționarea lor nu este una în alb și negru.

De aici și ideea pe care o evidențiez.

Ministrul educației în Guvernul Giuseppe Conti, din partea M5S, și-a dat demisia după ce a eșuat să suplimenteze fondurile disponibile pentru educație. Pe 5 septemebrie 2019, politologul Lorenzo Fioramonti a fost numit în fruntea Ministerului Educației Publice. Pe 18 noiembrie, acesta a anunțat că își va demisia dacă nu vor fi cel puțin trei miliarde de euro în bugetul pentru Ministerul Educației Naționale în legea bugetului pe 2020. Pe 25 decembrie, și-a dat demisia după ce a văzut că voința politică nu a fost suficientă, întrucât nu au putut fi asigurate cele trei miliarde pentru cheltuieli în educație.

Nu știu dacă este remarcabil că și-a dat demisia pentru că nu și-a îndeplinit obiectivul politic asumat în fruntea instituției publice sau că și-a dat demisia ținându-se de cuvânt, având și o serie de reforme promovate din postura de ministru în scurtul său mandat. Cert este că acesta va rămâne alături de partidul de guvernare din postura de deputat și cu o activitate de generare de politici publice prin intermediul comisiei de specialitate a partidului.