Avem vreo legătură cu prioritățile G7?
Se discută adesea conspiraționist în spațiul public despre G7 sau despre „ce fac liderii lumii”, fără a atinge vreun subiect referitor la G7, întrucât toate prioritățile acestei comunități internaționale sunt relevante și pentru România. Mai mult, avem foarte multe probleme chiar și la aduce pe agenda politică temele aferente priorităților G7.
Președinția germană a G7 are cinci arii de acțiune.
Prima prioritate constă în sustenabilitate, cu puncte centrale clima, biodiversitatea, mediul și tranziția energetică. A doua se referă la stabilitate economică și transfromare socio-ecologică, cu redresarea economică și soluționarea problemelor cauzate de pandemie în prim-plan. A treia prioritate se referă la sănătate, vieți sănătoase, cu puncte centrale prevenirea și controlul pandemiilor, precum și îmbunătățirea instituțiilor internaționale care se ocupă de sănătate. A patra prioritate include investițiile în dezvoltare durabilă, cu accent pe inițiativele de infrastructură care sunt sustenabile din punct de vedere social, economic și ecologic, alături de obiectivele de dezvoltare globală precum clima, sănătatea, securitatea alimentară și educația fetelor. Punctul numărul cinci este despre cooperarea pentru promovarea democrației, statului de drept și drepturilor omului, în linie cu angajamentele pentru dreptate socială, egalitate și digitalizare inclusivă.
Toate detaliile acestor priorități sunt accesibile online, în mod liber. Rămâne de reflectat asupra angajamentului pentru aceste direcții și, mai ales, asupra intențiilor celor care promovează constant conspiraționismul față de G7 și prioritățile sale.