Reguli într-un joc de prezidențiale

debate alegeri

Reguli într-un joc de prezidențiale
debate alegeri

Pe zi ce trece, devin un suporter din ce în ce mai înfocat al sistemului de desemnare a președintelui din Statele Unite ale Americii. În schimb, pot spune clar că nu sunt un fan al sistemului american, însă din punct de vedere al desfășurării alegerilor prezidențiale, nu am ce să critic.…

După prima săptămână de Erasmus în Granada

După prima săptămână de Erasmus în Granada

Sincer, pot spune că am învățat o parte importantă a străzilor din orașul în care locuiesc, că am vizitat principalele monumente și locuri specifice, dar și că am avut parte de o primă săptămână minunată.…

Despre insolvența primăriilor și șantajul guvernamental

Legea cerșitului, insolvența primăriilor, ordonanța traseismului și puterea de șantaj.

Anul trecut, în prima jumătate, apărea procedura intrării în insolvență a primăriilor, o măsură bună, de altfel, dar scrisă prost de toți care au lucrat pe ea (povestea politică sună cam așa: proiectul a fost inițiat în 2010 de PDL și, trei ani mai târziu, aprobat de PSD).…

QS World University Rankings 2014/15

Mă uit pe topul lansat anul acesta, QS World University Rankings, probabil cel mai important și nu văd mari schimbări în Top 10, pe care îl atașez aici. Aș spune că nu sunt modificări importante în Top 100, dar pentru fiecare universitate de acolo o poziție1 mai sus sau mai jos contează.…

QuickEnd – reduceri de până la 60% la telefoane și accesorii

QuickEnd cu 60% reduceri la telefoane si accesorii de la QuickMobile

De azi dimineață până duminică seara, în QuickEnd, QuickMobile anunță o serie de reduceri de până la 60%. Exemplificăm câteva dintre acestea, care s-ar putea să vă intereseze foarte mult:

  • 650 de lei reducere la Samsung Galaxy S5;
  • tableta Google NEXUS 7 WiFi cu 60% mai ieftină;
  • accesorilor Anymode-design for Samsung vor scădea cu 50%;
  • LG G3 mai ieftin cu 400 RON;
  • reducere cu 25% a prețul ceasului Samsung Gear V700, disponibil la pretul de 399 de lei.

Modelul AllView Impera i10G se lansează

Modelul AllView Impera i10G se lansează


Noua tableta marca AllView va fi disponibilă în curând. AllView a anunțat modelul Impera i10G, unul care este disponibil deja pentru precomandă.  Tableta este dotată cu procesor Intel® Atom™ Quad Core, conexiune 3G și sistem de operare Windows.

CEDO decide redeschiderea dosarului mineriadelor în România

Mă întrebam dacă sughiță Iliescu după auzirea acestei vești, dar nu cred că se întâmplă asta. Mineriadele au reprezentat în istoria tranzițională a României, probabil, cea mai gravă formă de barbarie și luptă împotriva dreptății. Păstrând, totuși, proporționalitatea (comparativ cu evoluția democratică a României), probabil, în ultimii ani, putem considera lovitura de stat din iunie 2012 și „marțea neagră” ca făcând parte din categoria acelor barbarii.…

CfA: Parlamentul Tinerilor, ediția a VI-a

Anul trecut, am participat la Parlamentul Tinerilor, un eveniment care m-a ajutat să înțeleg mai bine modul în care funcționează Parlamentul României. Au participat tineri din diferite colțuri ale țării care, timp de trei zile, au lucrat1 pe grupuri politice, comisii parlamentare și în plen.…