Aprecierea patrimoniului se cultivă
Unul dintre eșecurile cele mai mari ale sistemului educațional și comunităților din România este că nu reușesc să mai insufle aprecierea pentru patrimoniul colectiv, fie el local, național, european sau chiar al întregii umanități. Școala are câteva roluri principale: să socialieze indivizii în spiritul unor valori comune și să furnizeze o serie de competențe de bază pe care aceștia le pot folosi să se dezvolte mai departe. Cum nimeni nu mai știe care sunt acele valori cultivate de școală, s-a veștejit și aprecierea pentru patrimoniul colectiv.
Într-adevăr, sunt o serie de probleme în modul în care sunt amintite aceste elemente de patrimoniu, adesea fără să inspire sau să stârnească o minimă curiozitate, ori, în partea cealaltă, prezentate într-un mod exagerat sau, aspecte nesemnificative prezentate într-un mod exagerat. Există și tendința de derapaj ideologic, cum este cazul prezentării mai multor personalități din Evul Mediu sau din perioada interbelică. Nu este vorba aici de respingerea marilor narațiuni, căci avem de ele mai mult ca niciodată, dovedit de atracția unor radicalisme. Dar fără aprecierea patrimoniului nu se pot dezvolta o serie de identități, inclusiv civice, și cultivate în spiritul libertății.
Patrimoniul colectiv este un factor de coeziune socială. Atunci când Notre Dame a ars în 2019, întreaga planetă s-a solidarizat, dar mai mult s-au solidarizat francezii, afectați de riscul pierderii unui simbol cultural, religios, identitar național. Când Delta Dunării este victima braconajului, poluării de toate felurile și unei exploatări nesustenabile, doar câțiva activiști de mediu probabil vor reacționa.
Cultivarea Deltei ca element de patrimoniu înseamnă mai mult decât peștele la grătar, comunitățile abandonate și oamenii lăsați să se descurce ca acum câteva secole, ori tura de seară cu barca. Înseamnă mai mult decât legile naționale și internaționale care spun că are nevoie de o protecție ridicată, și mai mult decât recunoașterea biologică de care se bucură. Ori decât oportunitatea șmenurilor din fonduri europene comise cu impunitate. Înseamnă absorbirea sa ca parte a definiției identitare într-un mod traumatic, care să genereze coeziune și solidarizare la scară largă, pe lângă cea individuală, atunci când Delta Dunării este atât într-o stare bună sau este devastată.