Am întrebat mai multe instituții publice cum au cheltuit 3 miliarde de euro obținute prin împrumuturile prin programul SURE și m-a șocat răspunsul
Am întrebat mai multe instituții publice din România cum au cheltuit cele 3 miliarde de euro contractate de România, obținute din împrumuturile prin programul de finanțări rambursabile de sprijin pentru mitigarea riscurilor de neocupare într-o situație de urgență. Este vorba de un program al Uniunii Europene pe termen scurt de sprijin al schemelor de ocupare lansat când a fost pandemia, cunoscut prescurtat prin acronimul SURE.
Dincolo de faptul că nu am primit răspunsurile la întrebări, m-a șocat răspunsul primit prin ceea ce indică despre incapacitatea României din ultimii ani de a avansa pe treptele bunei guvernări/guvernanțe, în pofida unor evoluții care ar putea indica cu totul altceva, cel puțin conform manualelor și expertizei. Mai devreme sau mai târziu, vor fi cunoscute efectele acestei nepăsări. Este incredibil cum a fost implementat acest program, poate fi oferit ca studiu de caz de exemple despre cum să nu implementezi un program, atât la nivelul Uniunii Europene, cât și la nivelul României și, din ceea ce văd, la nivel județean.
De exemplu, indică și un colaps al mecanismelor de verificare, monitorizare, audit, evaluare, plecând de la minime aspecte metodologice și de conținut, printre altele – inclusiv cu privire la modul de planificare și implementare al acestor programe. Curtea de Conturi a Uniunii Europene chiar a tras un semnal de alarmă privind acest program. În România, Curtea de Conturi a României nici măcar nu își asumă concluziile sub responsabilitățile pe care le are. Am fost șocat și de răspunsul dat de Senatul României când a fost consultat pe tema aceasta.
Dincolo de acest lucru, este îngrijorător cum, ca decidenți, în sens larg, este posibil să lași implementarea măsurilor respective la un nivel arbitrar și anarhic, într-un mod care nici măcar nu îndeplinește minimele cerințele legale și constituționale, cu toate aranjamentele făcute la momentul respectiv și după.
Mai mult timp pentru a scrie pe tema aceasta nu am, în condițiile actuale, plus că ai o presă liberă, o societate civilă liberă, parlamentari noi, diferite instituții cu diferite responsabilități, care ar trebui să aibă oameni bine pregătiți, și multe altele, care pot vedea ce s-a întâmplat. De altfel, mai sunt niște programe și alocări similare, de ordinul multor miliarde de euro, care surprind prin realități similare, de multe ori cu multiple fraude, corupție, și infracțiuni evidente, cu rezultate lipsă, cu planificare și implementare deficitare, pe lângă multe probleme de integritate publică.