10 implicații ale încercării de lovitură de stat din Turcia

10 implicații ale încercării de lovitură de stat din Turcia

Turcia este acum între ciocan și nicovală după o lovitură de stat ratată. Aflată pe o punte care pare să se desprindă de la ambele capete, în care este dificil de portretizat cine sunt băieții răi și băieții buni, un stat a cărui evoluție ne interesează în mod direct având în vedere legăturile culturale, comerciale, militare, istorice și politice, cu o dinamică politică internă interesantă, în care puține lucruri sunt ceea ce par.

M-am gândit că este bine să prezint câteva implicații ale puciului din 15-16 iulie 2016, din multiple perspective, încercând să mă delimitez de subiectivitate, dar și teorii ale conspirații. Nu înseamnă că aceste două elemente nu sunt utile, dar situația poate fi văzută și la rece.

sursa imagine: Drop of Light / Shutterstock.com
  1. Sprijinul popular pentru Erdogan este o realitate, dar asta nu are nicio treabă cu democrația sau cu respectarea drepturilor omului ori a ordinii constituționale din Turcia. AKP-ul defilează cu o platformă național-conservatoare cu puternice valențe religioase. De aici aș dori să identific trei direcții din care a venit sprijinul pentru președintele turc: rețeaua de partid a partidului AK (are peste 9.000.000 de membri), moscheile care au îndemnat oamenii să iasă în stradă și, foarte posibil, o parte însemnată de protestatari sprijiniți financiar sau în alt mod de rețeaua formată sub Erdogan.
  2. Oricât am dori să spunem că nu a fost o lovitură de stat, ei, bine, a fost o lovitură de stat nereușită.
    1. Erdogan a scăpat cu viață (apropo, ce s-a întâmplat cu pilotul elicopterului despre care se spunea în media că ar fi încercat să îl asasineze?), fiind unul dintre minusurile rebeliunii din interiorul armatei.
    2. Al doilea minus al puciului a fost imposibilitatea de a obține suficienți suporteri în rândul armatei.
      1. Sincer, nu prea mai cred în capacitatea armatei turce de a păzi statul turc, deși cu mesajul acesta s-a mers în comunicarea oficială.
      2. Mișcarea a avut loc la nivelurile secunde, deci, din motive pe care le putem specula, principalii actori au preferat să rămână în umbră.1
      3. Să nu uităm că armata a mai trecut printr-un proces de „curățire”, că paranoia unei lovituri de stat militare este puternică, dar și că există și în armată susținători ai regimului. Armata va fi urmărită în viitorul apropiat și starea de nesiguranță va creștere atât în rândul soldaților.
    3. Implicarea populației a fost primul pas greșit în implementarea planului. Nu numai că nu apelezi la populație, dar într-o lovitură de stat populația ar trebui să afle ultima cam ce se întâmplă. Plus că armata nu avea sprijinul. Bănuiesc că se fac și în Turcia sondaje de opinie.
    4. Căile de comunicații nu au fost oprite complet. Au fost blocate drumuri, au oprit pentru o perioadă social media, ai luat controlul agenției și televiziuni de stat, dar uiți de celelalte frecvențe destinate publicului. Din această perspectivă, trebuia să fie beznă totală în privința comunicării, inclusiv în privința rețelelor de telefonie, televiziunilor și providerilor de servicii de telecomunicații privați.
  3. Știm că Turcia este divizată și slabă sub Erdogan. Regimul pare puternic. Este doar aparență. Vedem inegalități în creștere, o mulțime ușor de influențat, cu aliații care îi vor întoarce spatele, un stat lipsit de predictibilitate cu un lider autoritar. Corupție endemică, războaie civile în vecinătate și conflicte care se pot duce pe teritoriul statului. O Turcie slabă este un semnal pentru o implicare puternică a multor părți.
  4. Erdogan nu a învățat nimic de la Ghadaffi și de la Bashar al-Assad. Nu știu cât de dezvoltate sunt structurile teritoriale ale AKP-ului, ale structurilor de intelligence sau ale armatei, însă există riscul unor fracturi ce pot duce la prăbușirea regimului. Ghadaffi așa s-a prăbușit și, înainte de asta, s-a asigurat că nu mai are prieteni pe plan extern.
sursa imagine: dennizn / Shutterstock.com
  1. Turcia nu mai are prieteni pe plan extern, ci doar o serie de state care se tem pentru propria lor securitate sau care au nevoie de Turcia să se implice în alte zone, dar predictibil, nu duplicitar. Sigur, comparația este un pic exagerată, căci nu putem compara Turcia cu Libia sau Siria, iar mesajele în general au fost în direcția lecției Morsi – al-Sisi din Egipt, dar securitatea regională este mult mai impredictibilă față de cea din Egiptul Primăverii Arabe. Turcia este un actor relevant pentru complexele de securitate european, eurasiatic și al Orientului Mijlociu.
  2. Mesajul liderilor europeni trebuie să fie clar în privința dorințelor de integrare europeană ale Turciei: niciun capitol nu poate fi avansat în lipsa unor garanții de stabilitate democratică, de stat de drept, de respectare a drepturilor omului. În acest moment Turcia nu le oferă: destituirea a 3.000 de judecatori pe criterii politice, la o bătaie de palme, este cel mai bun exemplu. Desigur, istoricul are mult mai multe exemple, însă discursul european s-a relaxat în urma crizei migranților.
  3. Președintele turc își va consolida puterea. Va încerca probabil încă o modificare a constituției, va încerca să arate că el este suveranul în aceaste momente complicate, va încerca să reducă complet puterea politică a armatei, se va bucura și de creșterea popularității în urma celor câteva sute de morți și miilor de răniți. Acesta va fi impactul pozitiv pentru regim, cu toate implicațiile sale materiale, însă, la fel ca în cazurile anterioare în care jurnaliști au fost trimiși la închisoare pentru delict de opinie, mii de judecători au fost destituiți și proteste oprite incredibil de violent, lumea va continua să vorbească pe furiș și, la momentul potrivit, chiar va avea parte de statul paralel pe care îl folosește ca laitmotiv, împotriva căruia luptă acum, un stat paralel creat de el. Bine ar face dacă, după această demonstrație de putere, s-ar asigura că fiecare reținut are parte de un proces corect, echitabil, imparțial, asigurându-se protecția tuturor drepturilor și libertăților garantate de convențiile internaționale la care Turcia este parte.
  4. Turcia și-a luat o serie angajamente importante în cadrul summitului NATO de la Varșovia. De altfel, sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice are amplasată partea de detecție pe teritoriul Turciei. Pe partea de apărare, pe partea militară, par niște acțiuni lăudabile. Politic, va trebui să arate mai mult pentru a șterge urmele acestui moment.
  5. Despre impactul economic nu are rost să vorbesc, căci sunt suficienți analiști economici care vor poveste despre căderea lirei, despre inegalități, despre scăderea creșterii relative a PIB-ului și despre alți indicatori relevanți. Ceea poate fi ironic în unele contexte este că acum doi ani se vorbea despre potențialul grupării MIKTA, din care făcea parte și Turcia, ca grupare de state emergente. Să vedem dacă este fazabil și în Turcia modelul autoritarianismului competitiv, al unei forme distincte de capitalism turcesc, căci minusurile Turciei sunt de fapt la categoria drepturilor civile și politice, eventual socio-culturale, piața fiind neafectată direct.
  6. Este nevoie de un stat stabil, eventual predictibil, de aici chiar și tendința de a veni în sprijinul protejării status-quo-ului ante-lovitură de stat. Democratizarea Turciei se poate face doar cu implicarea AKP-ului și a lui Erdogan, pe linie parlamentară. Și aici vin o serie de argumente ce susțin demersurile președintelui turc. În primul rând, modificare arhitecturii instituționale întâmpine diferite forme de opoziție, fie că vorbim de partide, birocrații și alți stakeholderi cu interese la mijloc. În al doilea rând, într-un stat democratic armata este sub control politic. Se vorbește despre moștenirea generalului Ataturk, de principiile kemalismului, însă se uită de profilul lui Ataturk și de faptul că armata era un pilon de sprijin în niște momente în care era redefinit statul. Și armata trebuie să fie într-un stat democratic sub controlul cuiva (de aici probabil încă un motiv de incertitudine în cazul loviturii de stat), iar acel cuiva, desigur, să fie și el încadrat într-un sistem de checks and balances. În al treilea rând, Turcia sub Erdogan a plecat de la un model parlamentarist și se îndreaptă către unul prezidențial, hiperprezidențial pe modelul rusesc, ar spune unii. Republicile democratice cu un caracter unitar de dimensiunea Turciei, care nu sunt federalizate, sunt state prezidențiale2. Apare critica de ce vorbim de cele care nu sunt federalizate? Răspunsul este simplu: este aproape imposibilă o împărțire federală a puterilor într-un stat precum Turcia, cu diferențe majore de la vest la est, cu conflicte etnice la granițe și chiar în interiorul și peste granițe.
sursa imagine: deepspace / Shutterstock.com

Urmează momente și mai complicate. Timpul va spune dacă implicațiile speculate în articol au fost bine fundamentate și relevante. Această lovitură de stat vine probabil în cele mai incerte și complexe clipe.

  1. Nu întâmplător astăzi a avut loc adevărata lovitură de stat sub conducerea președintelui turc, arestând generali de prim-nivel, judecători de la Curtea Constituțională și aproape 3.000 de judecători, pe lângă vreo 3.000 de soldați. []
  2. Franța este un exemplu relevant, nu sunt multe pe planeta asta, Italia ar putea fi invocată ca excepție, însă vine la pachet cu cinci regiuni cu statut special []

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.