Unde dispar spațiile publice?

Unde dispar spațiile publice?

Îmi amintesc că acum aproape zece ani nu găsisem niciun spațiu public în Focșani în care puteam discuta pe tema Roșia Montană. Era parte a unei inițiative a campaniei activiștilor de mediu de acolo, care își propuneau să ducă mesajul mai departe. Fiind un grup de tineri interesați, am zis că poate găsim un loc pentru o proiecție și o dezbatere. Tema fiind sensibilă din punct de vedere politic, evident că nu am găsit niciun loc public pentru a putea să discutăm despre aceasta. Similar, alți tineri peste ani au găsit un spațiu public pentru a discuta despre problematica de gen, povestea terminându-se cu un mare scandal local și național. În 2012, am renunțat la inițiativa de a organiza o seară pe tema respectivă când am văzut ce dificil este să accesezi un spațiu public pentru o dezbatere.

Este ușor ironic că discutăm despre corectitudine politică, despre cenzura unora sau a altora în spațiile publice din afara țării, despre ceea ce se întâmplă pe anumite rețele sociale atunci când mesajele nu respectă standardele comunității, dar ignorăm limitele sub care se găsește spațiul public din România, în care instituțiile publice au adesea o agendă conservatoare, obedientă politic și în opoziție față de numeroase teme – în general care displac șefilor puși politic de acolo ori din rigiditate față de un plan de management care, în general, exclude tot ceea ce nu este acolo. Așa se face că spațiul public este restrâns. Fără acces la instituții publice care ar putea facilita astfel de evenimente, cu dificultăți în a organiza în siguranță aceste evenimente tip dezbatere în spațiul public (adunările trebuie declarate, sunt multe riscuri din partea celor orientați spre a le pune greutăți), rămâne spațiul privat ca alternativă de manifestare a dezbaterii. Și cel digital, dar mai puțin semnificativ.

Pandemia COVID-19 a adus noi obstacole exprimării în spațiul public. Restricțiile au venit cu sancțiuni dure pentru cei care le încalcă. Drepturi constituționale precum cel de întrunire, asociare și de exprimare au fost contestate și scoase din viața de zi cu zi în timpul pandemiei. În afară de proteste izolate, sancționate puternic, acestea nu au mai existat în numele intervențiilor non-farmaceutice de prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2. Pe lângă măsurile ca răspuns la pandemie, a scăzut și vigilența societății civile. Așa se face că s-au scumpit permisele de intrare în spații publice interioare precum Biblioteca Națională a României, au fost puse sub semnul întrebării și elemente precum disponibilitatea acestor spații. Așa se face că proiectele care sunt în esență spații publice precum biblioteci, centre comunitare, centre culturale și alte categorii de spații comune au fost amânate, altele existente definanțate. Politic, nu este în interesul nimănui să investești într-un spațiu public civilizat. Este locul unde oameni cu interese diferite, cu experiențe diferite, se pot reuni, pot dialoga, pot crea mișcări, pot genera acțiuni de opoziție față de anumite decizii politice, în care se pot naște standarde mai înalte, idei creative, și alte asemeenea care tulbură liniștea post-electorală.