Un sfat pentru liceeni: candidați în consiliile școlare ale elevilor!

Săptămâna aceasta voi încerca să postez un articol mai motivațional despre ceea ce înseamnă Consiliul Elevilor, dar până atunci reamintesc elevilor care citesc blogul sau acest articol că merită să candideze pentru funcțiile din Consiliul Școlar al Elevilor.

Pe lângă prieteniile care se vor stabili, veți avea parte de proiecte, voluntariat, reprezentativitate, traininguri, lărgirea orizontului și a perspectivelor, cunoașterea unor noi mentalități și nu numai. Mai mult, vă veți da seama că nu tot ce zboară se mănâncă și că, în același timp, merită să perseverați pentru atingerea unui obiectiv al colectivității elevilor din care faceți parte.

Astfel, până în data de 14 octombrie 2013, orice elev care nu se află într-un an terminal la liceu îşi poate depune candidatura online pentru o funcţie în cadrul Consiliului Şcolar al Elevilor pe platforma www.wedu.ro. Documentele pentru dosarul de candidatură pot fi descărcate în format electronic de pe aici. De asemenea, dosarul de candidatură trebuie listat şi predat în format fizic la comisia de concurs şi validare înfiinţată la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ. Până în data de 14 octombrie vor avea loc în paralel campanii electorale, sesiuni de dezbateri şi întrebări între candidaţii din fiecare unitate de învăţământ din țară.

Închei prin a aminti că nu aveți nevoie de funcția de președinte pentru a vă implica (eu pot fi un exemplu în acest caz), însă lucrul în echipă aduce satisfacții nebănuite. În Consiliul Școlar al Elevilor sunt aleși într-o primă fază președinții din fiecare liceu, vicepreședinții și secretarii. Totodată, promovez și candidaturile pentru cele cinci departamente.

Succes în cadrul acestui exercițiu democratic! Pentru unii, acesta va reprezenta chiar prima întâlnire cu un buletin de vot, o urnă și o alegere importantă pentru toată colectivitatea liceului.

*sursă imagine facebook.com/consiliulelevilor

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.