Tigrai: urgența umanitară stârnește reacții comune UE-SUA
Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii atrag atenția într-o declarație comună asupra urgenței umanitare din Tigrai. Declarația este semnată de reprezentanți cheie în afaceri umanitare pe ambele coaste ale Atlanticului.
UE și SUA atrag atenția că atrocitățile în materie de drepturi ale omului și criza umanitară în plină desfășurare sunt alarmante, 400.000 de persoane inocente fiind în situația foametei și pierderii vieții. Din cei 6 milioane de locuitori din statul ethiopian Tigrai, 5,2 milioane suferă de foame și au nevoie de asistență alimentară de urgență.
O serie de cereri sunt lansate de UE și SUA în acest context:
- îndeamnă toate părțile conflictului să ajungă la un acord de încetare a focului pentur a facilita asistența umanitară pentru persoanele din Tigrai și să oprască violența împotriva civililor;
- amintesc părților de dreptul umanitar internațional și cheamă la responsabilitate pentru protejarea tuturor civililor, inclusiv a lucrătorilor umanitari;
- lansează un apel către părțile implicate în conflict să permită accesul umanitar sigur și fără obstacole în toate părțile din Tigrai;
- îndeamnă autoritățile din Ethiopia și Eritrea să se asigure că forțele armate eritreene se retrag imediat din Ethiopia;
- fac un apel către comunitatea internațională să crească măsurilor de sprijin pentru regiune.
Utilizarea înfometării civililor ca armă de război este interzisă de dreptul umanitar internațională. Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite condamnă în Rezoluția 2417 din 2018 folosirea înfometării civililor ca metodă de purtare a războiului și îndeamnă la acțiunie împotriva celor responsabili. De asemenea, Consiliul de Securitate a cerut Secretarului General ONU să rapoteze rapid atunci când sunt riscuri de foamete indusă de conflict.