Fără comentarii… despre mască și frică

Fără comentarii… despre mască și frică

Au publicat cei de la Newsweek România opiniile unui profesor doctor șef de catedră la Universitatea de Medicină și Farmacie din București în care acesta susține că masca este un instrument al fricii.

Prima impresie a fost că nu credeam că este antropolog, sociologic, interpret al simbolurilor, pe lângă cea de cadru profesoral care formează viitoarea generație de medici.…

Specula cu iluzia revenirii la normalitate

Acum două zile, președintele României a anunțat renunțarea la mască începând cu 15 mai, cu câteva excepții. Masca este un simbol al pandemiei, utilizat politic mai ales. Este de amintit că renunțarea la mască în spațiile deschise neglomerate a fost o măsură aplicată de numeroase state europene încă de anul trecut după renunțarea la stările de urgență.…

Viața post-pandemie. 10 puncte

Viața post-pandemie. 10 puncte

În curând, se împlinește un an de la primul caz de COVID-19 în România. A urmat perioada stării de urgență și o stare de alertă continuă. Drepturile și libertățile fundamentale sunt limitate la cel mai înalt nivel de la Al Doilea Război Mondial încoace.…