O postare cu un impact mai mare decât pare

panouri electorale franta

O postare cu un impact mai mare decât pare

Pe 20 aprilie, toți candidații din primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța au avut câte 15 minute pentru a-și convinge la o televiziune electoratul că merită încrederea. Nu discut despre conținut, chiar dacă am urmărit alegerile din Franța în ultimul an, însă vreau să atrag atenția asupra unei postări pe Facebook.…

Scandalul Rusia-Obama pentru neinițiați

Scandalul Rusia-Obama pentru neinițiați

Biroul Federal de Investigații (FBI) și Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) publică un raport controversat prin care nu își asumă nicio afirmație existentă în cadrul acestuia, prin care încearcă să lege anumite mijloace și instrumente folosite de actori civili și militari din serviciile de informații din Rusia de hackingul alegerilor din Statele Unite.…

Barack Obama, eșecul unui președinte

Barack Obama, eșecul unui președinte

Mandatul lui Barack Obama a fost un eșec, culminând cu un discurs ipocrit ținut la Atena pe 16 noiembrie 2016 în care denunță regulile după care trăiesc elitele mondiale. Se referă, desigur, la elitele liberale împotriva cărora au votat americanii în momentul în care l-au făcut pe Trump președinte și pe care le-a protejat în ultimii opt ani.…

Obama la final de mandat. Eșec în politica externă?

Obama la final de mandat.

Eșec în politica externă?

Va rămâne Barack Obama în istorie ca președintele american care a pus stop hegemoniei americane și sprijinului real pentru valorile liberal-democrate în lume? Situația în prezent este în felul următor: mai multe state eșuate, conflicte mai violente, globalizarea terorismului, teroriști cu capabilități foarte mari și o revanșă a autoritarismelor.…