Surprize din Balcanii de Vest

Surprize din Balcanii de Vest

Recent, a avut loc un summit regional UE – Balcanii de Vest, sub egida Procesului de la Berlin, găzduit online de cancelarul german Angela Merkel. Deși România este țară vecină cu acestă regiune, subiectul lipsește chiar și de pe agenda de știri specializate pe relații externe. Scopul principal a fost promovarea cooperării regionale și a integrării europene.

Întâlnirea s-a axat pe progresul realizat de regiune pentru integrare economică în cadrul unui plan de acțiune existent pentru crearea unei piețe regionale comune, pe de o parte, și pe implementarea unui plan economic și de investiții anunțat de Comisia Europeană. Ambele propuneri au apărut anul trecut, deci chiar dacă a fost un an al pandemiei marile proiecte pentru statele din Balcanii de Vest nu au lipsit.

Sunt câteva evoluții demne de amintit. De la 1 iulie 2021, un acord regional pentru roaming este în vigoare în regiune, eliminând taxele de roaming în Balcanii de Vest. Următorul pas constă în trecerea la o eliminarea tarifelor de roamning între Balcanii de Vest și Uniunea Europeană. Desigur promovarea unui spațiu comun de liberă circulație a capitalului, bunurilor, serviciilor și oamenilor este un proces de lungă durată, dar se face pas cu pas. Faptul că vine cu beneficii concrete pentru cei mai mulți dintre cetățeni este benefic.

De asemenea, pandemia a reprezentat o oportunitate de cooperare pentru pregătirea și adaptarea logisticii necesare pentru punctele de trecere a frontierei prin interemdiul liniilor verzi. Chiar și Grecia și-a manifestat interesul de sprijinire a extinderii acestora și chiar de crearea a unora cu Albania și Macedonia de Nord. Pentru turiști și economiile statelor din regiune contează că Uniunea Europeană va lua în considerare cele șase state din Balcanii de Vest pentru a elimina restricțiile de călătorie, sprijinind aderarea acestora la mecanismul Certificatului digital COVID-19 al Uniunii Europene.

Nu poate fi ignorată nici implementarea planului economic și de investiții, fiind propus jumătate de miliard de euro pentru 2021, dedicat unor proiecte cheie pentru tranziția digitală, cea verde, mobilitate inteligentă, energie sustenabilă, sprijinirea sectorului privat, capital uman, și altele. Planul își propune să mobilizeze 9 miliarde de euro în granturi și 20 în milioane pentru regiunea Balcanilor de Vest în următorii șapte ani.

Regiunea Balcanilor de Vest este în prezent o enclavă în Uniunea Europeană. Cuprinde Albania, Bosnia și Herzegovina, Macedonia de Nord, Muntenegru, Kosovo și Serbia, toate state cu perspective de aderare la Uniunea Europeană. Conform participanților, Procesul Berlin este văzut ca un „catalizator pentru integrare economică, investiții și proiecte de conectivitate ce au ca scop consolidarea reconcilierii, securității, creșterii economice, ocupării persoanelor și prosperității”. Au participat la reuniune șefii de stat sau de guvern, după caz, ai statelor amintite mai sus și, din UE, pe lângă reprezentanții instituțiilor europene, șefii de stat sau de guvern din Austria, Bulgaria, Croația, Franța, Germania, Grecia, Italia, Polonia, precum și Regatul Unit.

România nu este doar un stat vecin al acestei regiuni, dar are și un istoric interesant cu multe dintre aceste state. De asemenea, veți observa că sunt și o serie de avantaje pentru cetățenii români când vine vorba de călătorit prin Balcani.

imagine: bundesregierung.de

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

One Reply to “Surprize din Balcanii de Vest”

Comments are closed.