Vineri, 21 decembrie 2031, după sfârșitul lumii, am primit un mesaj prin intermediul căsuței de holograme prin care eram anunțat că voi primi un e-mail. Ce vremuri! Au trecut zece ani de când am renunțat la e-mail. Devenise inutile de când tehnologia cu holograme a invadat lumea. Și când te gândești că totul a început așa de încet, apoi marea explozie. Nu știu câți dintre voi ați prins revoluția Internetului, dar cam așa a fost în ultimul timp și cu asta.
E-mailurile mai sunt folosite acum doar de cei nostalgici. Cu toate acestea, m-am bucurat să văd că cineva mai trimite invitații în acest mod. Stau și mă întreb dacă a fost folosită vreo tastatură, tot vorbind despre ritualuri demodate.
Problema este că acum trebuie să vin cu un cadou sau mai multe pentru a face o impresie bună vizitatorilor. Acest obicei a rămas și acum, deși ar putea cineva să spună că era de pe vremea bunicilor. Nu, nu este. Trebuie să mergem la familia Luxuriescu cu ceva nou, cu ceva inedit care să se încadreze în ambientul creat de aceștia. Ultima dată când am fost acolo văzusem că doamna iubea bijuterii cu cristale, iar impresia trebuia făcută într-un mod ca atare prin cadouri. Este o reîntâlnire cu niște oameni peste care au trecut decenii de la ultima vizită.
Să intrăm, zic pe LuxuryGifts.ro și să vedem ce am putea alege. Să fie o lebădă aurie care să simbolizeze încrederea și respectul, acest două valori fundamentale?
O poșetă Ivory pentru doamnă ar fi adecvată, dar țin mintea că văzusem într-o poză de prin 2017 una asemănătoare:
Nu trebuie să îl uităm pe domnul Gift Luxuriescu. Uitându-mă pe ce aș putea alege, acest set cred că i-ar putea face mare plăcere:
Greu de decis. Este un moment unic. Să te revezi cu un foarte bun amic, până la urmă, după 20 de ani reprezintă ceva. Fie că vrem, fie că nu vrem, familia aceasta are o imagine distinsă și cred că aceste cadouri s-ar potrivi.
Articol scris pentru proba nr. XII a SuperBlog.