SuperBlog 2012: Când respiri printr-o carte, trăiești o altă viață

Un om trăiește o singură viață, în mod sigur, însă putem depăși această stare. Ne putem aventura în lumi noi, putem trăi noi vieți, putem să visăm, putem fi ceea ce ne-am dorit întotdeauna să fim, chiar dacă în viețile noastre au apărut anumite piedici. Obstacolele par doar crengi rupte de vânt în noile lumi, iar noi ne metamorfozăm. De ceea ce vom fi siguri este că la finalul zilei vom reveni, vom spune adio unei lumi paralele și ne vom întoarce printre pământeni. Este posibil ca „Foamea” să ne trezească anumite stări ce o să ne amintească de lumea de care suntem legați. Totodată, ne vom da seama în viața de zi cu zi că nu ne putem pune cu „Castelul” și că trebuie să privim altfel.

Poate printr-o carte motivațională vom găsi secretul ce ne va duce spre succes sau poate cheia stă ascunsă în literele așternută în acel loc din Atlantida la care putem ajunge doar dacă ne ambarcăm pe Nautilus. Dar dacă trecem dincolo de granițele Terrei și facem cunoștință cu formula l=l’*sqrt(1-v^2/c^2) și când ne întoarcem ne dăm seama că fratele nostru geamăn este un pic mai bătrân?  Vom fi noi cei care vor salva omenirea de la distrugere sau ne vom transforma în personajul negativ? Vom călători prin narațiuni labirintice, vom simți perspective diferite și ne vom da seama că am ajuns, din nou, în camera de un am deschis prima pagină a acelei cărți.

Dar înainte să apuc să descopăr plăcerea lecturii în cele enumerate mai sus, am fost alături de basmele  trăite de dimineața până seara, citite stând întins în pat imediat ce ajungeam acasă de la școală. Uitam de mamă, tată și mâncare. Mergeam săptămânal la bibliotecă și mă întorceam cu trei-patru cărți de basme pe care îmi ascuțeam simțul lecturii la începutul clasei a doua. Nu conta că îl aveam pe Petre Ispirescu sau pe Ioan Slavici, că erau basme românești sau străine, că autorul era cunoscut sau popular; important era sufletul cărții. Simt și acum cum vedeam în fața mea balaurul cu șapte capete și cum purtam în mâine o sabie fermecată cu care îi retezam unul și creșteau trei în acel loc. Eram obosit, dar, într-un final, reușeam să îi fac față și să salvez prințesa din ghearele sale. Drumul inițiatic prin pădurea ielelor era o nouă provocare pe care îmi plăcea să o repet. Sfânta Vineri mă aștepta la fiecare răscruce cu sfaturi și îi mulțumeam de fiecare dată.

Acum mă gândesc că este posibil ca acele povești să-mi fi inspirat o parte din valorile pe care le am acum. Această idee a venit ca un fulger și mă face să o aprofundez: cât de importante sunt cărțile în formarea inițială a copilului? Ei, bine, acum, la 18 ani, mă bucur că am citit, mă bucur că am fost îndemnat să fac asta și că nu eram cu degetele lipite de tastatură.

Revenind la magia lecturilor, îmi amintesc că erau momente în care eram oprit de părinți. Era seara, destul de târziu, și trebuia să mă duc a doua zi la școală. Aveam o mini-poveste cu tentă istorică în manualul de clasa a doua, „Soliile lui Sarmis” (s-au ceva foarte asemănător). La fel de atractivă, îmi atrăgea atenția asupra super-eroilor pe care îi are poporul român, asupra legendelor sale și a potențialului acestora. Ce vremuri!

A CITI ÎNSEAMNĂ A TRĂI… ALTFEL!

Articol scris în cadrul probei nr. IV din SuperBlog 2012;

Nume probă: Prima carte citită de la Nemira.