Amintiri din copilărie: jocurile de fotbal pe PC

În realitate este foarte posibil să încurc stângul cu dreptul, însă pe calculator eram foarte bun la jocurile de genul FIFA. Primul de care îmi amintesc este UEFA Euro 2000. Mergea pe o configurația slabă, însă l-am jucat și prin 2008, dacă îmi aduc bine aminte. Țin minte fazele în care fundașii treceau prin portar…

Pe urmă am jucat FIFA 2007. Am făcut un salt imens. Aveam în PC instalate următoarele: FIFA 2007, FIFA 2008, PES 2008, Football Manager 2008. Eram cam dependent de aceste jocuri și nu știam nimic altceva în afară de ele. Nivelul legendary devenise o banalitate pentru mine, iar golurile de la jumătatea terenului erau la fel de simplu de dat ca în versiunile anterioare.

Din nefericire, ultimul joc din seria FIFA pe care l-am văzut și l-am folosit a fost versiunea 2009. Acolo m-am oprit. Nu știu prea bine motivul, însă mi-ar plăcea să revin la această serie pentru că merită. Este un joc atractiv, cu un gameplay special, un joc dedicat fanilor sportului rege. FIFA 2013 reprezintă unul dintre acele jocuri noi pe care le-aș încerca în orice moment.

De ce?

Trecutul are răspunsul: zile de vară, de dimineața până seara, victorii după victorii, sezoane după sezoane. Ah, ce vremuri!

Voi ce părere aveți despre FIFA?

Articol scris în cadrul campaniei BlogAwards: Câștigă  un joc FIFA de la GamesLine.