Șpaga în spitale și minciuna ministrului
Ministrul Sănătății a declarat la B1 TV că trebuie să ieșim din zodia șpăgii în spitale. Ceea ce este adevărat și se fac progrese spre atingerea acestui punct. Dar după această intervenție, mai spune următoarele lucruri:
Soluţiile implementate în spitale de care spuneam, aşteptăm un punct de vedere al juriştilor, dacă se poate implementa în contractele care se semnează, că astfel de practici duc la încetarea contractului de muncă. Ar trebui lucrat împreună cu Colegiul Medicilor pentru a da şi sancţiuni la nivelul Colegiului Medicilor. Este într-adevăr un fenomen reprobabil, care nu se întâlneşte în UE, dar nu trebuie transferată această vină în seama pacientului. Pot să vă asigur că toleranţa este zero. O campanie exclusiv dirijată de Ministerul Sănătăţii este sortită eşecului, ar trebui să clonăm de vreo 10 ori Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii pentru a-l trimite. – via PressHouse.ro
Colegiul Medicilor, asemenea multor organizații profesionale, are multe probleme. Nu este capabil să asigure respectarea unor norme etice în propria structură administrative și avem așteptări de aplicare a unor sancțiuni la nivelul întregii organizații profesionale. În cel mai bun caz, actuala conducere a Ministerului Sănătății pare un pic visătoare. Dar trecem la partea care mi-a atras atenția.
„Aşteptăm un punct de vedere al juriştilor, dacă se poate implementa în contractele care se semnează, că astfel de practici duc la încetarea contractului de muncă” este un exemplu fascinant de nepregătire managerială. Șpaga (sau în forma „plăți informale”) duce la încetarea contractului de muncă.
Prin natura contractului de muncă, primirea sau darea de mită pentru obținerea/livrarea unor foloase este încălcarea a legii. Se poate încheia fără probleme un contract de muncă, chiar dacă nu scrie explicit acest lucru, pentru șpăgile din spitale, în activitatea care face obiectul contractului de muncă. Șpăgarii nu sunt deasupra legii, chiar dacă nu știu prevederile legale.
Declarația a provocat un buzz publicitar, dar este lipsită de conținut. Sper să nu fie un pretext pentru modificarea contractelor de muncă, dar cert este că ceea ce spune el este o noutate și deja este o realitate legală. Angajatul poate fi concediat pentru motive ce țin de abaterile grave de la regulile de disciplină a muncii. Iar infracțiunile sunt abateri. Bun, procedura este un pic birocratică, dar este normal, ai nevoie de cercetarea și evaluarea cazului, ai nevoie de asigurarea unei proceduri corecte, dacă vrei ca în momentul contestării deciziei în instanță de către angajat să nu pierzi.
De altfel, ceea ce spun sindicaliștii Federației Sanitas este incomplet (Digi24.ro). Aduce în discuție situația condiționărilor. Aici am o completare, căci, mai mult, condiționarea actului medical de primirea de șpagă/atenție/plăți informale (sau cum doriți să numiți acest lucru) se pedepsește cu închisoarea. Este scris negru pe alb în Codul Penal.
P.S.: Politica de toleranță zero se dovedește, nu se folosește doar pentru îmbogățirea unui discurs.
