Am primit astăzi o informație cu privire la o școală de vară pe antrenoriat și limba germană. Mi s-a părut o temă interesantă și am zis să dau mai departe știrea, gândindu-mă că s-ar putea fi găsi persoane interesate de acest program. Sunt organizate la vară trei ediții, au loc în zona Brașovului și costă participarea 1300 de lei/persoană. Pot participa tinerii începând cu vârsta de 16 ani.
Școală de vară de antreprenoriat și limba germană
Speakerii sunt nativi, iar seminariile vor conține informații despre cultura antreprenoriatului în spațiul german, managementul în spațiul german, cultura și civilizația în acest spațiu. Acestea sunt organizate de Academia de Studii Economice București, Facultatea de Administrarea Afacerilor în Limbi Străine.
Info:
Dacă participați, să îmi spuneți și mie cum a fost :)