Satisfacția de a avea dreptate

Satisfacția de a avea dreptate

Privind retroactiv, ceea ce s-a întâmplat în ultima lună a arătat cât de fragilă este democrația românească în fața populismului, propagandei și dezinformării, a arătat cât de ușor este de creat o opinie publică favorabilă unor abuzuri și cât de ușor se pot scoate în stradă sute de mii de oameni pentru a încuraja nerespectarea ordinii constituționale, statului de drept, democrației și drepturilor omului.

Am fost consternat în momentul în care auzisem de faptul că este investigat procesul de adoptare a ordonanței 13 și că diferiți miniștri se plimbau pe la DNA cu eticheta de „penali” într-un caz care în niciun stat cu o democrație și o cultura politică dezvoltate nu ar ajuns o realitate. Este ca și cum FBI-ul l-ar fi anchetat pe Donald J. Trump pentru că a adoptat ordinul executiv prin care naționalii statelor de pe lista de interes particular erau trecuți printr-un nou proces de verificare a vizelor. Nu putem de domnia legii sau de stat de drept în astfel de scenarii, ultimul fiind doar o poveste, în timp ce primul fiind realitatea din România anului 2017.

Astăzi, Curtea Constituțională a spus ce era de spus, anume că acțiunea Direcției Naționale Anticorupției încalcă principiul separării puterilor în stat și că prin această acțiune și-a depășit competențele, atribuindu-și competențe ale Curții Constituționale, adică ale curții supreme.

Mi-aș dori ca deformatorii de opinie de la radio și din social media să citească decizia și, la momentul potrivit, și motivare. Sunt greu de înțeles dacă nu au studii în domeniul democrației sau o experiență politică relevantă. Am văzut că îndeamnă mai mult la nerespectarea statului de drept în numele „statului de drept” după publicarea deciziei.

Decizia nu înseamnă că miniștrii nu vor mai răspunde pentru neregulile din timpul mandatelor acestora, căci răspunderea ministerială nu are nimic de-a face cu ceea ce s-a publicat astăzi. Pentru infracțiuni, va răspunde în fața legii, pentru faptele politice, va răspunde în fața Parlamentului României. Însă nu poți să inversezi cele două tipuri de fapte amintite mai sus, nu într-o democrație consolidată (însemnând și stat de drept), în care echilibru între puteri și/sau sistemul de „checks&balances” este funcțional.

Aștept în continuare rezultatele analizelor care vor fi făcute de Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept, de Comisia Europeană (sunt curios dacă vor mai aborda la fel de superficial și partizan raportul MCV precum a fost cel publicat în ianuarie 2017), și de Parlamentul European (am înțeles că vor trimite o misiune de fact-finding?).

Aș putea intui liniile mari ale rapoartelor acestora și nu cred că vor fi cele așteptate de protestatari. Este o greșeală să comparăm evenimentele din iulie 2012 cu cele din ianuarie-februarie 2017. În iulie 2012, a fost un puci încercat de PSD și PNL lovind puternic statul de drept, România, în general, fiind sancționată pentru ceea ce s-a încercat atunci. Acum, am avut un plan prin care democrația și statul de drept au suferit considerabil ghidat de Cotroceni, PNL și USR, în care protestarii au flagelat România.

P.S.: Aparent nu am studiat degeaba științe politice, când vezi că te ajută să te poziționezi corect față de evenimentele de impact și, la final, să ai și satisfacția că ai avut dreptate. Aparent, avem o mare listă a rușinii cu cei care au intrat într-un joc ilegitim, o listă care conține lideri politici, reprezentanți ai societății civile, mass-media, state, organizații internaționale și nu numai. 

Comunicatul de presă al Curții Constituționale a României din data de 27 februarie 2017:

În ziua de 27 februarie 2017, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul dispozițiilor art.146 lit.e) din Constituție și ale art.11 alin.(1) pct.A lit.e), precum și ale art.34, art.35 şi art.36 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție şi Guvernul României, cerere formulată de Preşedintele Senatului.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a decis:

Curtea a constatat că a existat și există un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție şi Guvernul României, generat de acțiunea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție de a-și aroga atribuția de a verifica legalitatea și oportunitatea unui act normativ, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr.13/2017, cu încălcarea competențelor constituționale ale Guvernului și Parlamentului, prevăzute de art.115 alin.(4) și (5) din Constituție, respectiv ale Curții Constituționale, prevăzute de art.146 lit.d) din Constituție.

Curtea Constituțională a constatat că aprecierea oportunității adoptării unei ordonanțe de urgență, sub aspectul deciziei legiferării, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat (Guvernul României), care poate fi cenzurat doar în condițiile prevăzute expres de Constituție, respectiv doar pe calea controlului parlamentar, exercitat potrivit art.115 alin.(5) din Constituție.

Pe de altă parte, sub aspectul controlului asupra legalității/constituționalității ordonanțelor de urgență ale Guvernului (atât sub aspectul procedurii de adoptare, cât și al conținutului normativ), singura autoritate abilitată să efectueze această verificare este Curtea Constituțională, nicio altă instituție publică neavând competența materială în acest domeniu.

În fine, Curtea a reținut că, în acord cu Raportul privind ”Relația dintre răspunderea politică și răspunderea penală în ceea ce privește activitatea membrilor Guvernului” (adoptat de Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept – Comisia de la Veneția, cu ocazia celei de-a 94-a Sesiuni Plenare, desfășurate la Veneția, în 8-9 martie 2013), într‐un stat de drept, guvernat de principiul separației puterilor, standardul de bază ar trebui să prevadă ca procedura penală să nu fie folosită ca sancțiune pentru divergențele politice. Astfel, pentru deciziile lor politice, miniștrii trebuie trași la răspundere prin mijloace politice, iar nu prin mijloace de drept penal.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui Senatului României, Guvernului României și Ministerului Public – Direcția Națională Anticorupție și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Madalin Blidaru

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.