România a scăzut în clasamentul global al libertății presei

Organizația Reporteri Fără Frontiere (RSF) a publicat Indexul Global al Libertății Presei. România ocupă în acest an locul 48 pe plan global, în scădere cu o poziție față de locul ocupat în urmă cu un an. În 2013, România ocupa locul 42. Anul acesta, Tonga, Papua Noua Guinee, Senegal și Guyana se află în apropierea poziției ocupate de România în privința libertății presei. Ghana, Botswana și Burkina Faso se remarcă prin poziții mult mai bune în privința stării libertății presei.

RSF spune că viziunea guvernamentală asupra jurnalismului și libertății de exprimare încurajează cenzura și autocenzura, iar mecanismele de finanțare pentru media sunt în multe cazuri opace și chiar corupte. Aceștia mai adaugă că politicile editoriale ale canalelor sunt subordonate intereselor proprietarilor care, de cele mai multe ori, le folosesc ca instrumente de propagandă. Nu lipsesc criticile față de opacitatea deținătorilor cananelor media și față de modul absurd în care CNA folosește politica de protecție a datelor pentru a ascunde acest lucru.

Redau descrierea situației din România în contextul COVID-19:

„În timpul crizei coronavirisului, lipsa transparenței și comunicarea slabă între oficiali și media au subminat accesul la informații și credibilitatea media. Oficiali din sectorul guvernamental și de stat au amânat sau blocat accesul la informații despre achizițiile medicale și alte cheltuieli presupuse a fi destinate pentru a soluția efectele pandemiei.

În starea de urgență, guvernul a anunțat o politică controversată ce urmărea interzicerea platformelor online care promovau știri false și teorii ale conspirații, dar, în practică, a avut efectul de a le crește profilul și de a le da mai multă greutate.

Pentru a combate dezinformarea și pentru a sprijini sectorul media, guvernul a alocat 40 de milioane de euro pentru campanii de conștientizare și de informare publică de către media. Însă inițiativa a fost larg criticată din cauza lipsei de transparență și a unor criterii calitative privind alocarea fondurilor, situația încheindu-se prin favorizarea unor canale media cu o reputație pentru lacune etice și prin încurajarea autocenzurii.”

Informația transmisă despre declinul libertății presei în România este disponibilă pe site-ul Reporteri Fără Frontiere.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.