Reforme necesare ale unei Europe federale

Reforme necesare ale unei Europe federale

1. Integrare politică înainte de integrare militară

De când a apărut programul SAFE (Security Action for Europe), un program de împrumuturi pentru investiții în apărare, este promovată mai mult ideea integrării militare europene. În prezent, există deja o serie de forumuri și entități care asigură coordonarea, iar SAFE va mobiliza banii viitorilor contribuabili către investiții în sisteme de apărare preponderent europene. Principalii beneficiari ai programului sunt industriile de armament din Franța și Germania, iar beneficiile economice în alte țări din Uniunea Europeană rămân să fie văzute ulterior. În România, de exemplu, SAFE este coordonat de Cancelaria Prim-ministrului, nicidecum de Ministerul Economiei, Ministerul Apărării, sau Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, iar dezbaterea parlamentară pe propunerile de alocări aproape a lipsit, deși vorbim de investiții de circa 16 miliarde de euro, din împrumuturi în totalitate.

Revenind, ideea integrării militare europene a fost accelerată de agresiunea rusă asupra Ucrainei și de nevoia unui răspuns european. Problema este că ar fi o inițiativă lipsită de legitimitate democratică. Dacă anumite investiții și planuri de coordonare pot fi acceptate, unele permise și de tratatele actuale, pași mai solizi rămân neancorați în realitate fără o integrare politică care să preceadă integrarea militară. Vom avea soldați de rangul unu, europeni, și soldați de mâna a doua, naționali, în Uniunea Europeană? În ce limbă vor vorbi când vor trebui să apere Letonia? Cum vor gestiona conflictele constituționale în afacerile militare și strategice în momentul în care vor fi europeni? În fața cui va răspunde armata europeană? Va avea impunitatea pe care o au, de exemplu, soldații europeni care participă la crimele de război ale Israelului în Fâșia Gaza, unde fiecare jurisdicție națională va decide ce face cu participanții la acel război? Cum vor fi evitate intervenții precum cea din Praga din 1968? Nu poți răspunde la aceste întrebări și multe alte mii fără a avea integrare politică.

1. Consolidarea competențelor exclusive

A doua discuție despre federalizare este legată de competențele exclusive. Problema este mai simplă aici. În prezent, Uniunea Europeană are deja dificultăți în implementarea măsurilor luate în zonele de competență exclusivă. Federalizarea îi va aduce și mai multe competențe exclusive, deși nu este o direcție inevitabilă.

Uniunea vamală, politica de concurență pentru funcționarea pieței unice, politica monetară pentru zona euro, conservarea resurselor biologice marine sub politica de pescuit, politica comercială comună sunt deja competențe exclusive. La o analiză detaliată a acestor domenii, observăm că sunt multe probleme. În privința politicii monetare comune, în aceeași zonă monetară, acum câțiva ani, unele state ajunseseră să aibă o inflație cu peste zece puncte procentuale mai mare decât alte state din aceeași zonă monetară. În uniunea vamală, unele state membre au deghizat ca taxe administrative unele taxe vamale de facto înainte să acționeze uniunea europeană. În privința resurselor biologice marine, conservarea este lovită din toate direcțiile, nu numai că este lovită de conflictele cu unele politici asupra cărora UE are doar competențe partajate, cum este mediul. Iar despre politica comercială comună, este o problemă când ai nevoie de trei decenii pentru a vedea dacă un acord este fezabil sau nu.

Uniunea Europeană are nevoie de consolidarea competențelor exclusive pentru a nu repeta același greșeli cu alte sectoare dacă, în eventualitatea federalizării, vor ajunge competență europeană.

1. Creșterea puterii cetățenilor

Recent, o companie germană care beneficia de avantajele pieței interne, având activitate pe piața din România, plătise un podcast la o cunoscută personalitate media. Podcasterul emisiunii se întreba cum era să fie să avem o cetățenie europeană (sau ceva similar). Nu era o emisiune de dinainte de integrarea României în Uniunea Europeană, ci din 2026. Există deja o cetățenie europeană din 1992, de care, eu, personal, am beneficiat. Problema este că încă nu îți oferă drepturile și obligațiile pe care le are o cetățenie a unui stat membru.

De exemplu, nu există garanții actuale de natură constituțională care să asigure că cetățenii europeni, post-Uniunea Europeană, nu vor ajunge în situația foștilor cetățeni ai URSS din Letonia, unde, deși aceștia există în Letonia și după câștigarea independenței în 1992, nu au statut de cetățeni în acest stat, cu multe dezavantaje care pornesc de aici. Printre altele, putem încerca să rezolvăm și lucruri mai ușoare, ca posibilitatea de petiționare în alt stat membru ca cetățean european, mai ales că avem și un exemplu faimos al unei dispute de mediu dintre Cehia și Polonia.