Centralizare europeană nu e neapărat federalizare europeană

Câteva precizări importante sunt importante, având în vedere numărul crescând de mesaje de susținere pentru federalizarea Europei, în special în România. Nu mă voi referi la discuția despre armata comună, căci aici este vorba de moment doar despre fondurile gata de a fi irosite în acest sector fără control democratic, nicidecum de a răspunde la întrebarea cum vor fi protejate statele membre în cazul în care armata federală, mult mai bine plătită și echipată, va fi folosită împotriva unui stat membru, cum de altfel a făcut de câteva ori Pactul de la Varșovia.

O federație asigură autonomie părților componente și oferă mecanisme reale de protecție politică și legală împotriva majorităților, și reușește și să garanteze diversitatea geografică, teritorială, etnică, lingvistică, culturală, economică. Sistemul european actual permite aceste măsuri, uneori mai greu, dar direcția centralizării ridică probleme respectării acestor lucruri. Deja ai numeroase categorii de persoane în Uniunea Europeană care sunt cetățeni de rangul al doilea – non-cetățeni vechi, inclusiv nativi, ai unor state membre, refugiați și nu nu numai. Și nici nu prea ai orașe sau țări sanctuar care să îi protejeze în cazul în care autoritățile naționale sau supranaționale o iau razna. Despre diversitatea etnică, sunt chiar mai multe de zis. De exemplu, în România, nu înveți mai nimic la școală despre minoritatea maghiară sau cea romă din țară.

Sistemul judiciar trebuie resetat în Europa într-o formulă federală, varianta actuală fiind specific unui stat centralizat precum Franța, nicidecum unei construcții federale. Intrarea în Uniunea Europeană a transformat toți judecătorii în agenți ai dreptului european, cu bune și cu rele, și ai puterii majorității de la centru. În ultimul timp, au fost luate din ce în ce mai multe măsuri împotriva deviațiilor, uneori pornind de al interpretări ciudate cu privire la competența europeană.

La fel, discuția despre competențe, unde centralizarea lor nu înseamnă federalizare. Deja tratatele actuale, în esență tratatul constituțional, deleagă centrului competențe fără garanții suficiente în privința relației centru – state, a relației de control reciproc între puteri (efectiv inexistente), și relației dintre centru și cetățean (sunt exemple de oameni lăsați fără drepturile și libertățile fundamentale în UE printr-o decizie de tip politburo, nicidecum a unui for democratic). În UE, de exemplu, în special în ariile de competențe excluse (și nu numai, dacă ne uităm la pandemie și la măsurile luate intern după începerea războiului din Ucraina precum interzicerea mass-mediei din Rusia sau a unor deplasări ale etnicilor ruși cetățeni europeni), centrul poate să facă mult mai mult decât SUA, Rusia, sau Nigeria, fără a oferi statelor mecanismele de protecție împotriva tiraniei majorității de la centru.

Cu sau fără veto, este nevoie și de discuția despre federalism în relațiile externe. De exemplu, cum sunt protejate relațiile dintre Franța și Maroc când majoritatea europeană va decide fără a ține cont de poziția Franței? Există deja o politică externă și de securitate comună, dar este rezultatul negocierilor interguvernamentale, nu al vreunei abordări supranaționale. Alta este discuția despre comerț internațional, unde statele membre au decis să mute această competență la nivelul Uniunii.

Este nevoie de o federație, dar o federație democratică, care trebuie să fie 1) federație și 2) democrație, de preferat cu un sistem capabil să asigure drepturile și libertăție fundamentale, inclusiv împotriva centrului (a se vedea acțiunile luate de Minnesota împotriva guvernului federal în teroarea impusă de serviciul federal de imigrație, în care au fost inclusiv executați protestatari pașnici pe stradă).