Râmnicu Sărat are o față nevăzută

Universitatea de Vară Râmnicu Sărat

Particip, în aceste zile, la Universitatea de Vară Râmnicu Sărat – Închisoarea Tăcerii, o Lecție în Comunism, organizată de IICCMER (Institul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc), unde am luat parte la o serie de cursuri, prelegeri, workshopuri centrate în jurul sistemului represiv din România comunistă (mai ales, despre închisoarea de la Râmnicu Sărat), dar și despre partea ideologică a ceea ce a însemnat comunismul în țara noastră. Trei mici concluzii pe care le spun, pe scurt, aici sunt că informațiile despre comunism care ajung în mass-media de prim-plan sunt foarte distorsionate, cruzimea acestui regim nu este cunoscută încă de cetățeni, iar istoria recentă a României mai are suficiente capitole nescrise. Din păcate, există, confirm și din acest punct de vedere, multe informații pierdute, multe false ipoteze și prea multe piedici, chiar la 25 de ani după căderea regimului comunist.

Despre orașul Râmnicu Sărat – fața sa nevăzută

Ieri, am avut un workshop axat pe intervievarea cetățenilor despre închisoarea activă până în 1963 în orașul acestora, ulterior devenită depozit, iar acum aflată într-un proces complicat, dar, din punctul meu de vedere, pe drumul cel bun spre a deveni un loc al memoriei necesar în zonă. Oamenii bătrâni cunosc detalii despre aceasta1, cei tineri au auzit. Cert este că uitarea a avut rolul ei. Apoi, am căutat o serie de obiective din oraș, bazându-ne și pe ajutorul acestor oameni. Râmnicu Sărat, deși îl cunosc de când m-am născut, mi-a oferit câteva surprize în privința acestor obiective. Din păcate, unele ar merita restaurate și incluse într-un circuit. Din cimitir, pe la închisoare și ajungând la monumente, așezăminte religioase și clădiri simbol pentru istoria regiunii, acestea au ce oferi. Atașez o galerie foto și promit că voi mai scrie, mai ales despre subiecte precum: Casa Lupescu (și starea sa de degradare), Închisoarea Tăcerii, memorie și uitare etc.