Pseudo-dreptate pe toate zidurile

Pseudo-dreptate pe toate zidurile

Citesc foarte multe impresii zilele acestea despre abuzurile făcute în numele anticorupției și în numele luptei împotriva evaziunii fiscale. Am salutat introducerea unor noi măsuri și faptul că există acțiune, dar sunt neliniștit de ceea ce se întâmplă. În primul rând, m-am amuzat acum câteva zile de acuzația pe care a primit-o un parlamentar român de complicitate morală la abuz în serviciu. Mulțimea își dorește un număr cât mai mare de oameni sacrificați și asta se încearcă, uitând de faptul că, în felul acesta, uită să privească cu semne de întrebare ceea ce se întâmplă în alte direcții. E drept că unii politicieni au încercat să atragă atenția acestui fapt și au născocit ingenioase metode de protecție a infractorilor. Chiar și așa, când citesc o acuzație, care nu e de corupție, dar peste nouăsprezece milioane de oameni nu știu asta, mă întreb ce nu poate fi încadrat la complicitate morală la abuz în serviciu. Dacă mai adaugi și faptul că justiția se face cu opt ani întârziere, e chiar o problemă.

Am aruncat o privire1 pe articolele din Noul Cod Penal care vorbesc despre complicitate, instigare, participare etc. și sunt niște minusuri destul de mari. În primul rând, cum stabilești intenționalitatea într-un astfel de caz, indiferent de forma ei? Cum stabilești o intenție în mod retroactiv? Justiția nu trebuie să se facă pe baza unor presupuneri sau pe ideologie.  Cum argumentești sprijinirea unei tăinuiri pe abuz în serviciu, de exemplu, chiar dacă intră în altă categorie? Cum definești starea legitimă de apărare? Cum stabilești că o persoană nu și-a dat seama că a comis o acțiune pedepsită de legea penală? Cum poți aresta pe cineva pe baza unei probabilități și cum o stabilești? Să mai spun și că raționamentul de tip alb-negru este greșit și dovedit științific că este greșit, dar este folosit în motivarea bazelor unor argumente, iar convențiile sunt convenționale și excepțiile de la generalități nu sunt exhaustive? Și sunt multe alte întrebări care, pe fondul unei opinii publice dirijate, lasă locul unor abuzuri consistente. Astea au fost doar câteva întrebări cu care am adormit aseară.

Cel de-al doilea subiect este legat de nedreptatea cu care acțiunează anumite instituții, sprijinite de justiție, tot pe fondul unei opinii publice slab informate (să nu spun dezinformate). Reacția poate fi interpretată ca fiind una în lanț, însă nu doresc să mă bazez pe această formă de cauzalitate, ci să evidențiez câteva puncte negative pe care le are curajul Agenției Naționale de Administrare Fiscală din ultimul timp. Lumea execută fără să gândească, iar asta e o problemă. Acest factor a contribuit la cele mai mari derive totalitare din istorie, ceea ce nu îți oferă gânduri prea optimiste referitoare la situația actuală. Ideea de colectare a taxelor și impozitelor trebuie redefinită, dincolo de clivajul stânga – dreapta. Modul în care se face colectarea trebuie, din nou, redefinit, căci lasă loc de  multe abuzuri sau de nimic.  Din nefericire, nimeni nu are curajul să testeze cu adevărat. Am apreciat inițitiva cu bonul fiscal, pe care o consider excelentă, însă e penibil pentru un stat social să nu aibă politici sociale reale și să îi dea în cap celui care vinde urzici în piață pentru doi lei, celui căruia nu îi oferă training pe modificările pe care le face (știind de punctele slabe pe care le are) și știe că e atehnic. Rezultatele le vom vedea repede: descurajarea inițiativei private, tot mai mulți oameni dependenți de politicile sociale ale statului, mai mulți oameni fără locuri de muncă, salarii nete mai mici, scăderea puterii de cumpărare, o distribuție mai inechitabilă a veniturilor. E nevoie de o schimbare.

1. specific că nu sunt jurist [↩]