Protest cu cravate în Kosovo

Protest cu cravate în Kosovo

Din categoria protestelor inspirate și neputincioase, avem un protest cu cravate în Kosovo. Kosovarii au ieșit la agățat cravate în semn de protest față de decizia prim-ministrului de a-și dubla salariul.

Într-unul dintre cele mai sărace state din Europa, decizia prim-ministrului de a-și dubla salariul este scandaloasă. Practic, dublarea salariului îl ridică la nivelul a aproximativ opt salarii medii pe lună. Este drept că în alte locuri unii lideri s-au autoamnestiat, arătând că politica este într-adevăr „arta posibilului”.

Justificarea deciziei este de a se ridica „la nivelul responsabilităților sale”, un discurs cumva comun. L-am auzit și la ultimele măriri ale salariilor demnitarilor plătite din banii contribuabililor, le-am auzit și în urmă cu câțiva ani din vorbele unor foști prim-miniștri.

Însă protestul cravatelor, accesoriu invocat în justificarea publică a dublării salariului, este nou, cravate contra salariului prim-ministrului. 

sursa imagine: Pristina, Kosovo, map

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.