Produse de calitate inferioare vândute de aceleași branduri în estul Europei

Produse de calitate inferioare vândute de aceleași branduri în estul Europei

Un articol publicat de EurActiv.com împreună cu AFP și Reuters indică faptul că autoritățile din Ungaria și Slovacia au descoperit că o serie de mari companii vindeau produse de o calitate superioară în statele din vestul Europei față de aceleași produse vândute în statele din estul Europei.

În cazul Ungariei, autoritatea pentru siguranța alimentară a analizat câteva zeci de produse distribuite de Lidl și Aldi, ajungând la concluzia că unele produse locale (Manner, Nutella) sunt de o calitate inferioară față de cele vândute în alte state.

În cazul Slovaciei, articolul publicat de EurActiv specifică faptul că organizații privind calitatea alimentară au constatat diferențe în ceea ce privește gustul, aspectul și compoziția între produsele vândute pe plan local și cele vândute în alte state.

sursa imagine: Shopping cart in supermarket/Shutterstock.com

Ministrul Agriculturii din Slovacia a constatat că până la jumătate din produsele testate conțineau „diferențe semnificative cu impact asupra calității”. Printre diferențele constatate se află existența mai multor îndulcitori și coloranți, mai puțin carne și nu numai.

Brandurile au libertatea de a adapta calitatea produselor în spațiul european, autoritățile europene verificând dacă sunt respectate prevederile referitoare la siguranță alimentară, nu la calitatea produselor.

Practic, nu există nicio obligație de a vinde produse de calitate identică sub același brand în diferite state membre ale Uniunii Europene, existând însă obligația de a respecta legislația europeană privind etichetarea și siguranța alimentară. Asta înseamnă că ingredientele folosite pot fi diferite pe piețe diferite, chiar dacă vorbim de același produs.

Referințe:

  1. Lower quality of same food brands in Eastern Europe raises eyebrows;
  2. Some food really is better in Austria, study finds

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.