Populismul iliberal alimentat de social media. Cum îi facem față?

Populismul iliberal alimentat de social media. Cum îi facem față?

Mișcarea contestatoare care în acest zile promovează gestul de protest al unui rezident român în Suedia ridică o serie de semne de întrebare privind viitorul democrației în România și rolul platformelor digitale de comunicare. Dezbaterea nu este nouă, existând pe plan internațional de vreo doi ani, de când britanicii au votat pentru Brexit și americanii l-au ales pe Donald Trump.

De la beneficiile social media pentru democrație, drepturi și libertăți, am ajuns în câțiva ani să ne întrebăm ce e de făcut. Cum putem controla valul acesta, val care are proprii câștigători și pierzători, dar ale căror intenții nu numai că nu le știm, însă metodele alese de ridicare pe acest val sunt problematice? Cum facem față unei mișcări care, spre deosebire de organizarea comunitară inițială și campaniile publice relativ liberale precum Occupy, a ajuns într-o situație în care mișcarea s-a transformat într-o grupare foarte bine organizată, ușor de organizat și influențat și care merge mai departe pe principiul click, don’t think?

Primele efecte acestor riscuri au fost simțite de formatorii de opinie conservatori care s-au trezit brusc blocați și suspendați pe Facebook, dar și pe alte rețele, ori cu pagini șterse, în urma unor raportări masive. Pentru cei mai puțin moderați, era relativ simplu de certificat lipsa conformării cu termenii și condițiile unei platforme liberale. În acea perioadă, cei progresiști au fost ocoliți de organizarea exemplară a batalioanelor de activiști digitali gata să te raporteze Ministerului Adevărului. Dar a sosit și vremea lor în momentul în care acest mecanism a fost descoperit de cealaltă tabără.

Lumea digitală are, se pare, aceleași efecte ca alte invenții de comunicare din trecut. Între o bulă creată pe Facebook și una în fața Antenei 3, Realității TV sau Digi 24 nu sunt diferențe esențiale. S-ar putea, însă, ca primele bule să aibă o capacitate de mobilizare mai mare pentru că, față de televizor, unde ești spectator, în social media participi activi: like, share, retweet, reacții, postări.

Mai mult, algoritmii Facebook știu și cum să profite de sentimentele pe care le exprimi, căci le faci publice atingând ecranul smartphone-ului: love, angry, like, wow, sad. Se știe și ce urmărești, ce citești, unde ești, ce muzică asculți, ce jocuri joci, câți ani are versiunea de telefon pe care o folosești, unde ai mâncat acum zece zile, cu cine vorbești cel mai des, cine te urmărește, cu cine ești coleg și multe altele. Ești ușor de targetat și ți se oferă știrea pe care o vrei. Este o afacere bună pe terment scurt pentru Facebook, antreprenori politici, economici și ideologici, pentru publicațiile digitale pentru care fiecare vizualizare sau engagement contează.

Marea problemă apare când toate aceste scopuri sunt folosite cu alte scopuri. Formele de linșaj digital sunt din ce în ce mai întâlnite – de la report în masă și comentarii negative la review-uri negative. Într-o zi, ca reacție la retragerea plăcuței de înmatriculare folosită ilegal de buclucașul rezident suedez, Poliția Română, una dintre instituțiile fundamentale ale statului român, s-a trezut cu peste zece mii de note de 1. Practic, un mic oraș a fost mobilizat pentru discreditarea unei instituții care funcționează în parametri democratici acceptabili în 24 de ore. E mai puțin important în această discuție dacă a greșit sau nu instituția respectivă, căci a comis câteva erori.

Problema e că deja nu mai vorbim de ceea ce erau în trecut postacii. Aceștia își vedea de treabă pe câteva dimensiuni, nu erau folosiți împotriva instituțiilor publice esențiale, nu era folosiți pentru discreditarea arbitrilor democrației, nu erau folosiți pentru cenzurare în masă, funcționau la ore exacte. Sigur că ofensau, că erau organizați, dar aveau niște limite (probabil că din cauza unor limite existe și pe scara ierarhică a celor care dădeau comenzile). Acum vorbim de un amplu angajament al persoanelor, învățate să urască sau să idolatrizeze de dimineață de când se trezesc până seara la ultimul scroll al zilei. Este creat un mediu bazat pe o automatizare care invită la ignoranță și ideologizare. Devine mai simplu să gândești schematic, să ignori ce este în jur, să ți se confirme părtinirile și să fii alimentat constant cu astfel de mesaje.

Între timp, am ajuns în situații în care aceste batalioane de inimi sunt redirecționate de unele grupuri și persoane mai interesant ca în notele despre naționalism ale lui Orwell. Desigur, scriitorul englez publica asta în 1945.

Dacă ar fi să identific o problemă a acestei forme de populism, esența sa stă în originea iliberală, în principal prin faptul că libertățile individuale sunt atacate în numele supremației unui grup.

În prezent, această problemă nu are o soluție. În final, postările pe Facebook sunt șterse de o serie de o serie de birocrați privați angajați de un SRL înregistrat la mii de kilometri, oferind servicii pentru două miliarde oameni și venituri de peste 40 de miliarde de dolari anual, însă pentru care nu ai niciun control public. Desigur, te exprimi într-un spațiu public pe Facebook și poți face responsabil autorul care te jignește, dar aici se oprește controlul pe care îl ai ca utilizator.

În alte părți, mediul politic a controlat valul. În Statele Unite, doi candidați anti-sistem au mers pe val și l-au reținut. Donald J. Trump poate fi considerat un candidat conservator cu un discurs anti-sistem, iar Bernie Sanders nu putea câștiga niciodată președinția Statelor Unite, prin urma îi era simplu să rețină mișcările radicale de stânga. În Franța, Macron a beneficiat de același val. Lista poate continua.

Cum va evolua în România spațiul public digital rămâne o enigmă. Am văzut cum o știre relativ falsă a fost amplificată de câteva canale media și s-a transformat într-un fenomen național, chiar internațional, alimentând alte știri false, dar și neîncredere, chiar ură, între oameni și în instituțiile de bază ale democrației. Însă nu am văzut niciun lider al opoziției să se delimiteze de șubrezirea unor instituții, iar când mă refer aici la instituții nu vorbesc doar de autorități publice și legi, ci și de reguli de conviețuire în societate.