Politica externă care nu există și politica idioților

Distanțându-ne de poziționările principalelor tabere politice din România față de subiectul relocării ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, observăm nu numai că există un clivaj motivat doar de ego-uri, nu și de argumente, dar și că „specialiștii” în politică externă ai României au rămas captivi într-un joc de cuvinte fără valoare reală. Pe lângă asta, vedem și un alt lucru: realitatea privind politica externă a României este distorsionată. Profund.

Am înțeles că suntem un stat mic spre mediu și nu ne putem juca după cum vrem, dar nici nu putem să urmăm politica externă a altora în defavoarea intereselor naționale actuale sau potențiale. Momentan, interesele sunt definite clișeic în strategia națională de apărare. Nimeni nu a răspuns la întrebarea care sunt avantajele păstrării status quo-ului, mișcător în perioada aceasta, sau care sunt avantajele poziționării alături de mișcare. Când politica externă a României este ghidată de mirajul poziționării din anii 1970-1980, nu-i de mirare că politica este diferită de realitate, dar lipsește.

Când ești în NATO și în UE, nu ești neutru cu exteriorul acestor organizații, dar nici nu înseamnă că nu trebuie să încerci să maximizezi cooperarea cu alte state sau să renunți la alte obiective. Dar pentru asta ai nevoie atât de cei care sunt în tabăra ta, cât și de cei care sunt în tabără opusă în politica națională.

Având în vedere (aproape) lipsa viitorului României, neglijarea orbească a oportunităților și neurmărirea megatrendurilor globale nu fac decât să contribuie la un colaps instituțional și societal. Practic, înghețarea în dezbateri puerile și într-o polarizare pentru idioți nu face decât să contribuie la cele mai negre scenarii. Nu poți să ai o politică externă când în țară totul merge la vale și se deconectează de la lume.

Mă uitam pe indicatorii globali privind logistica comercială. La capitolul competență și calitatea serviciilor logistice, România este sub poziția 65, cu o poziție identică cu Pakistanul. Felicitări tuturor celor care au reușit să transforme aderarea la Uniunea Europeană într-o oportunitate pentru pakistanizarea României. Aici este nivelul: concurăm cu Pakistanul, avem același scor cu Tanzania și Rwanda, iar la următoarea actualizare a indicatorilor privind capacitățile logistice ale statelor este posibil să fim depășiți de Vietnam și Brunei. Uganda, Botswana sau Kenia au depășit România de ceva timp. Folosesc acest bias în comparații intenționat, căci multă lume are impresia că nu s-au schimbat prea multe în lume în ultimii ani. S-au schimbat foarte multe, iar schimbările vor fi accelerate în perioada următoare.

Este o eroare să crezi că poți sprijini dezvoltarea unei țări deconectându-te de la ceea ce se întâmplă pe plan extern sau încercând să limitezi influența unor instituții care au nevoie de un anumit mod de a face politică – în principiu, asigurând predictibilitate și investiții în resursa umană. Iar transformarea prin care va trece în curând Coreea de Nord este un bun exemplu. Ceea ce nu spune prea multă lumea este că poți crea o închisoare în aer liber și în Uniunea Europeană, în sau în afara spațiului Schengen.

O politică externă conservatoare a unui stat este normală, dar una retrogradă nu. O abordare din perspectiva politicilor publice ar trebuie promovată, dar multă lume are alergie la citit, la hârtii și la strategii. În mai bine de 20 de ani, nu s-a schimbat nimic în politica externă a României, cel puțin nu în mod pozitiv. Și am ajuns în momentul în care dezbatem dacă recunoașterea realității, anume că Ierusalim este capitala Israelului, este sau nu o decizie bună, folosind false argumente.

Când participi la războaiele din Orientul Mijlociu, nu ai cum să fii neutru sau să nu fii țintă pentru diferite amenințări la adresa securității. Când încerci să urmărești o politică externă a Uniunii Europene fără să îți dai seama că este rezultatul pragmatic al negocierilor politicilor externe naționale, nu niște directive de sus în jos, ajungi să comentezi sau să promovezi anumite decizii într-un mod nepotrivit.