Pandemia cvasi-totalitară
COVID-19 poate fi un subiect de analiză interesant din numeroase perspective ale teoriei politice. În cele economice nu intrăm pentru că economia nu mai există în acest moment, fiind redusă la administrare și politică.
Conform ultimelor estimări IOM, 25 de milioane de locuri de muncă vor fi pierdute, mai mult decât impactul crizei din 2008-2009. În multe țări, deja milioane de oameni au intrat în șomaj tehnic. Șomajul și alte fenomene associate sunt unele dintre cele mai mari pericole, căci readuce în atenție mirajele autoritarismului și totalitarismului.
Relația dintre om și stat s-a schimbat radical, iar legimitatea autorităților publice este pusă la încercare de capacitatea acestora de a livra. Analiza regimurilor totalitare poate furniza multe indicații despre reacția umanității la diferite niveluri (local, national, international) pentru a răspunde unei crize nemaiîntâlnite în istoria de după Al Doilea Război Mondial. Caracterul cvasi-totalitar al stării politice de pe aproape tot globul este evident, starea de urgență fiind doar un detaliu tehnic de natură legală și constituțională.
- Crematoriile din Bergamo nu fac față morților, iar armata este chemată să transporte sicriile în afara Lombardiei;
- Distanțarea socială;
- Spania ordonă închiderea tuturor hotelurilor de pe teritoriul său;
- Doctorii ieșiți și personalul militar sunt chemați la datorie;
- Cetățenii rămași blocați prin alte state sunt aduși în statele acestora cu avioane speciale sau alte aranjamente (cordoanele umanitare prin Ungaria pentru a permite românilor blocați să ajungă în țară, de exemplu);
- Peste 1,2 milioane de persoane controlate în Italia în opt zile în contextul regimului de lockdown ;
- În curând, nu vom mai fi capabili să ajutăm bolnavii, spune guvernatorul Lombardiei, cu referințe la iresponsabilitatea cetățenilor de a sta în case;
- Cecuri de 1.200 de dolari pentru contribuabili anunțate de autoritățile americane pentru a-i ajuta să facă față epidemiei și să stea acasă;
- Măsuri de trilioane de stimul economic sunt luate de decidenții din întreaga lumea;
- Netflix reduce traficul european cu 25% pentru a sprijini infrastructurile de internet puse în dificultate, după o conversație între un oficial european și directorul companiei;
- Parlamentul European discută despre un sistem care să permită votul la distanță și activitatea la distanță;
- Străzile și piețele marilor orașe din diferite colțuri ale lumii, mai ales în Europa și Asia, sunt goale; restaurantele și magazinele, închise;
- Se închid granițele. În Schengen, spațiul fără frontiere, la trecerea dintre SUA și Canada, printre altele;
- În Regatul Unit, poliția poate forța pacienții cu coronavirus să stea șase săptămâni în carantină, regina îndeamnă poporul să fie puternic, iar primarul laburist al Londrei anunță că vor fi încălcate drepturile și libertățile civile pentru a salva vieți;
- Câteva state europene au activat o derogare de la Convenția europeană pentru drepturile omului pe perioada stării de urgență;
- Spionajul israelian este pus la treabă pentru operațiuni secrete pentru kituri de testare împotriva coronavirusului.
Mai sunt și alte măsuri. Nu am amintit mai sus măsurile industriale anunțate și nici nu am intrat în detalii naționale, subnaționale sau de alt nivel, nici în cele sectoriale. În alte locuri, mișcările cetățenilor sunt urmărite. Dar pandemia aduce și virusul totalitarismului, important rămâne să rezistăm tentației și să eliminăm toate măsurile generate în criza de acum.