One World Romania te invită la film la Bucharest Pride 2014

Două documentare proiectate în cadrul categoriei „Și dragostea este un drept al omului” de la Festivalul de Film Documentar One World Romania vor putea fi vizionate în zilele de 3 și 4 iunie la Bucharest Pride 2014, eveniment organizat de Asociația ACCEPT.

Proiecții documentare din cadrul One World Romania

La ora 20.00, la Centrul Ceh București și Bistro Chez Elvire, vor fi proiectate filmele „My Child” și „American Vagabond”. Documentarele vorbesc despre dragoste  cu căldură și delicatețe, analizând problemele cu care se confruntă persoanele LGBT din cauza intoleranței părinților, rudelor, societății și a rigidității legilor din țările în care trăiesc.

Documentarele care vor fi proiectate

„My Child”, 3 iunie, ora 20.00, Centrul Ceh

„My Child” este o poveste profund umană, cu părinți reali care se redescoperă pe  ei înșiși și pe copiii lor și decid să îi susțină în mod activ. Dacă o bunică de 80 ani din  Turcia rurală poate să își accepte nepotul așa cum este, ce scuză avem noi, ceilalți?

La dezbaterea de după proiecție vor participa părinți ai unor tineri LGBT și Daniela Prisăcariu, din partea Asociației ACCEPT.

„American Vagabond”, 4 iunie, ora 20.00, Bistro Chez Elvire

Când tatăl lui James refuză să-i accepte homosexualitatea, băiatul fuge în San Francisco, „cel mai gay oraș din lume”, împreună cu iubitul lui, Tyler. Însa, acolo, în loc să descopere o comunitate gay, ajung să se alăture unei comunități de oameni fără adăpost. Viața la care visaseră se dovedește a fi un amestec de foame, singurătate și prostituție ocazională. Regizoarea Susanna Helke a început proiectul „American Vagabond” atunci când a aflat că aproximativ 20%-40% dintre tinerii fără adăpost din marile orașe americane se identifică drept minorități sexuale.

La dezbaterea vor participa Alina Neagu – SamuSocial, Marian Ursan – Asociația Carusel și Daniela Prisăcariu – Asociația ACCEPT.

Mai e de spus că intrare este gratuită, iar filmele sunt și titrate în limba română. În cadrul One World Romania, am fost să văd filmul American Vagabond. Este un documentar pe care îl recomand, unul care mai poate pune o piatră de temelia în lupta cu combaterea prejudecăților. De-a lungul timpului, am învățat că acestea sunt doar niște umbre, uneori lăsate în urmă, și care ne fac să ne imaginăm că avem piedici. Surpriză, nu există. Subiectul LGBT a fost și unul pe care l-am abordat la începutul lunii trecute în cadrul workshopului organizat în cadrul campaniei My Body, My Rights. Dat fiind interesul pentru subiect, cred că voi mai organiza unul în curând.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.