Roata vieţii se învârte şi nimeni nu o poate opri. Suntem aproape de ultima lună a anului 2009, un an de criză, un an în care am avut şi realizări şi dezamăgiri. Printre realizările acestui an aş putea număra sănătatea şi admiterea la liceul dorit, iar la dezamăgiri cred că las un spaţiu gol.
Timpul trece şi oamenii nu pot trăi din amintiri. Trebuie să ne uităm înainte şi să ne gândim la viitor. Întotdeana avem loc de planuri . Deşi ziceam că nu trebuie să trăiesc din amintiri, parcă ieri, pe 28 decembrie ( nu sunt sigur) am deschis acest blog, pe o platformă wordpress. Nu pot spune că este o realizare, pentru că este doar un hobby. Zilnic îi acord câteva minute, dar nu multe.
Se apropie sărbătorile de iarnă , vine Revelionul, şi trebuie să mă gândesc la propunerile pentru anul următor. Nu ştiu ce au plănuit ursitoarele, când m-am născut, dar am dreptul să mă gândesc la ceva…
Nu reprezintă ceva la care să nu renunţ. Este doar un “wishlist” spiritual:
- Să fiu sănătos ( sănătatea reprezintă cea mai mare valoare, nu merită să o aşezi niciodata pe locul secund)
- Să mă distrez ( întotdeauna este necesară un pic de distracţie)
- Să am parte şi de un pic de noroc ( deşi se zice că norocul ţi-l faci cu mâna ta, niciodată nu trebuie să renunţi la el)
- ….
Cele trei ingrediente magice pot îndeplini orice dorinţă. La bază ai sănătate. Cu ea , şi cu un pic de noroc, poţi realiza orice. Nu trebuie neglijată nici distracţia. Întotdeauna ai nevoie de o eliberare din zilele plictisitoare, de o eliberare din stresul cotidian.
Şi cu cele trei, acum pot să spun cum pot face lumea mai bună în anul 2010 . Super erou nu sunt, nu sunt nici măcar conducătorul unui stat de pe Terra, sau vreun savant superinteligent care inventează ceva pentru a face lumea mai bună.
Simple gesturi nu pot schimba lumea, dar o pot face mai bună. Îmi propun să încerc să îmi aduc apropiaţii pe o cale mai dreaptă, deşi nu cred că îi voi influienţa vreun pic.
Un ambalaj luat de pe jos nu va schimba lumea, dar o va ajuta. Oamenii sunt într-o continuă schimbare, societatea nu mă aşteaptă pe mine să o aduc pe calea cea bună…
În mod sigur nu am cum să aduc lumea pe calea cea dreaptă, dar pot ajuta câţiva oameni. Cum? Zicându-le “Bună Ziua /Dimineaţa/Seara!”. O glumă bună sau chiar una seaca în momentele cele mai triste fac lumea mai bună.
Nu prea am cum să fac lumea mai bună, dar o voi ajuta. Voi încerca să sting becul când ies din cameră, voi îndruma tinerii să citească( şanse de reuşită sunt puţine, dar sper), voi încerca să ajut cum mai pot…
Scriind un articol bun pe blog, sau răspândind prin intermediul său o informaţie corectă şi importantă , voi face lumea mai bună, mai sigură, mai informată.
Toate acestea sunt posibile doar cu răbdare. Tot răbdarea poate ajuta lumea. Statul la coadă poate fi eficient dacă nu mă voi repezi înainte bătrânilor sau persoanelor mai în vârstă ca mine.
Sper să reuşesc. Repet încă o data că nu am puterea să îndrept lumea, dar o pot ajuta. Unde-i unul nu-i putere, unde-s mulţi puterea creşte.
Doar împreună putem face lumea mai bună…