S-a sinucis. Conștiința socială a României și-a luat viața într-un mod crunt, alegând să accepte iluzoria salvare prin intermediul jugului comunist. Persecuție, anihilare, violență, distrugere, exterminare, reprimare, impunere, sovietizare și masacrare reprezintă acțiunile care au făcut ca conștiința socială a României să aleagă calea suicidului.
Comunismul și-a manifestat în România efectele devastatoare încă din 1945. Au urmat aproape 45 de ani în care ansamblul valorilor fundamentale ale omului au fost supuse unor puternice lovituri, suferind pentru prezent între jumătate de milion și două milioane de oameni. Cifra exactă nu se știe, însă Revoluția din 1989 a reprezentat ridicarea celor biruiți de pe o „bancă de lemn” situată în „mijlocul mării”.
Tragedia „Iona”, operă literară scrisă de Marin Sorescu (1936-1996), apărută în revista „Luceafărul” în anul 1968, fiind inclusă ulterior în trilogia „Setea muntelui de sare”, surprinde problematica omului în raport cu constrângerile care i se impun. Totodată, aceasta evidențiază condiția omului lipsit de libertate.
Iona, asemenea tuturor intelectualilor vremii, este prins într-un acvariu care nu îi lasă decât o singură șansă: abdicarea de la valorile care l-au consacrat. Dacă la început, personajul lui Marin Sorescu are impresia că este în siguranță, captiv asemenea unui pește, având ca șansă de supraviețuire memoria de scurtă durată, sfârșitul primului tablou marchează apariția disperării.
În burta peștelui, asemenea unei închisori, devii adeptul singurătății, devii martorul propriei înfrângeri, iar costul este libertatea. Singura șansă de a-ți păstra conștiința și valorile proprii este să îți creezi o lume proprie, una în care să fii liber „pot să merg, uite, pot să merg încolo”. Rămânând fără credință, abandonat în pustiu, Iona acceptă să stingă „cu o pleoapă toate lucrurile care au mai rămas aprinse” .
„Fără Dumnezeu, omul rămane un biet animal rațional și vorbitor , care vine de nicăieri și merge spre nicăieri.”1 Iona, confruntându-se prima dată cu lipsa unei valori elementare – credința sau fiind opresat de către pseudo-valorile unui regim totalitar, se îndreaptă spre nicăieri. Asemenea majorități românilor din perioada comunistă, captivitatea în propria țară era redusă la acceptarea valorilor impuse sau la sacrificiul suprem. Amintirea aerului dens al libertății îl provoacă pe Iona la realizarea unui simbol al valorilor sale, un „lăcaș de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului”. Prin intermediul acestui simbol, valorile sale vor supraviețui. Totodată, el va trăi prin grandioasa sa construcție, una care îl va apăra și îl va face nemuritor prin dorința sa de a construi temple ale credinței în mijlocul unei suprafețe amenințate. „Banca de lemn” reprezintă elementul care îi va aduce întotdeauna aminte de adevăratul său spirit, oricânt de silit ar fi să accepte constrângeri.
Chiar și captiv, Iona luptă pentru recunoșterea demnității inerente, pentru păstrarea rațiunii și a conștiinței, precum și pentru un comportament în spiritul fraternității2. Își crează o iluzie a societății în lipsa unor repere și animă lumea pe care și-a imaginat-o, visează. Iminența morții într-o lume în care ești silit să renunți la valorile care te-au format este marcată de apariția imaginii celor dragi, precum și de dorința de a se naște încă o dată, fiind în căutarea unei lumi libere, unei lumi în care va putea să își protejeze drepturile. Apare ideea de pântec, simbol al dezumanizării, al absenței libertății și, totodată, al vieții. Iona nu se poate naște decât mort într-o lume în care este condamnat la dualitate, neputând să exprime ceea ce gândește, fiind întotdeauna în căutarea unei ferestre.
La fel ca în „Cartea lui Iona”3, conștientizarea condiției lui Iona reprezintă salvarea. Neavând însă nici posilitatea de a se ruga pentru a fi ajutat de Dumnezeu, Iona trebuie să găsească o soluție intrinsecă, una prin care să își protejeze valorile fără a le exterioriza, deoarece ar ajunge într-o altă „burtă de pește”. Pentru a-și proteja stima de sine și ceea ce a mai rămas din setul de valori personale, apelează la un gest radical: sinuciderea. Finalul tragic poate reprezenta, totuși, soluția prin care valorile sale pot triumfa, modul prin care evită condamnarea la moarte4. Nu în ultimul rând, sinuciderea prin spintecarea abdomenului poate fi considerată un simbol al protejării onoarei de războinic (Iona putând fi considerat, de fapt, un aprig apărător al credințelor sale), ritualul seppuku5 având o istorie bogată în Japonia.
Concluzionând, putem afirma că tragedia „Iona”, elogiază valorile fundamentale ale omului în orice societate, evidențiind, prin intermediul monologului și acțiunilor personajului Iona, faptul că suprema deznădejde este renunțarea la demnitate, la rațiune și la conștiință. Epoca comunistă, în România, aproape jumătate de secol, a reprezentat o epocă a constrângerilor, în care poporul român, suferind, a devenit martorul propriei înfrângeri, devenind captiv în propriul său „pântec”.
—
1. Petre Țuțea, filosof, jurnalist, economist și om politic român, condamnat de către autoritățile comuniste.
2. „Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității.” ( Art. 1, Declarația Fundamentală a Drepturilor Omului).
3. Cartea lui Iona – a cincea carte profetică minoră din Vechiul Testament; îl are în prim-plan pe Iona, chemat de Dumnezeu să profețească în Ninive distrugerea cetății;
4. „Opusul celui care se sinucide este condamnatul la moarte” (Albert Camus – Mitul lui Sisif);
5. harakiri/seppuku – ritual japonez sinucigaș, datând din sec. 12, care constă în spintecarea pântecelui; practicat în special de către samurai, în caz de înfrângere, dezonoare sau condamnare la moarte.