Lumea liberală este o lume mică

O reflecție în oglindă a societăților arată destul de clar ceea ce înseamnă limitele liberalismului, indiferent de natura lui, în lume. Este limitat la Statele Unite, Regatul Unit, Uniunea Europeană înainte de lărgirea spre est și câteva insule de liberalism în zona fostului Imperiu Britanic (Canada, Australia).

Se îngustează spațiul pentru lumea liberală. După scurtul val de consolidare a democrațiilor liberale, asistăm de câțiva ani la consolidarea autocrațiilor electorale. Se Nu sunt democrații pentru că resping grupuri de oameni care fac parte din corpul politic al acelor țări. Nu sunt liberale pentru că resping drepturi și libertăți fundamentale încă de dinainte de a încerca să extindă spațiul acestora. Turcia, Polonia, Ungaria, India sunt țări despre care se spunea că sunt pe drumul democrațiilor. S-au întors: Turcia spre un conservatorism islamic și ultranaționalism, Polonia spre conservatorism catolic și ultranaționalism, Ungaria spre așa-numita democrație iliberală, India spre ultranaționalism hindu. Restul, deși își plătesc taxele, contribuie la dezvoltarea societății, participă în alegeri, sunt excluși de partida aflată la guvernare în aceste țări.

O problemă fundamentală a societăților democratice în ziua de astăzi este că sunt prinse prea mult în conflictul dintre diferitele tipuri de liberalism pe care le adoptă, fiecare acuzând pozițiile extremiste de la un capăt sau altul al spectrului politic liberal. Așa ajung mulți conservatori liberali, pe bună dreptate, să critice progresiștii librerali pentru că susțin privilegii pentru grupuri, extremism violent și radicalizare. Este pe bună dreptate pentru că multe politici pentru grupuri ignoră individul, iar efectele acestora fac ca oamenii să fie tot mai despărțiți în spațiul politic pe care îl împart Economistul american Tyler Cowen a descris unele dintre aceste evoluții în volumul „The Complacent Class: The Self-Defeating Quest for the American Dream”, unde arată că în multe locuri din Statele Unite nivelul de segregare a ajuns să îl depășească în zilele noastre pe cel din perioada agitată a luptei pentru drepturi civile în anii 1960. Culmea este că acest lucru se întâmplă în farurile liberal progresiste, în state conduse de democrați de mult timp, în exemple de promovare a politicilor liberal-progresiste. Povestea cu extremismul violent s-a văzut în mai multe cazuri. Pe de o parte, în încurajarea orașelor în flăcări din SUA din vara lui 2020, încurajări venite din partea Democraților, cu pagube de miliarde de euro și oameni nevoiți să pună mâna pe arme pentru a-și apăra proprietățile la care au muncit o viață întreagă. Pe de altă parte, 6 ianuarie 2021 rămâne în istorie în urma problemei de securitate care a permis asaltul asupra Capitoliului, o combinație între anarhiști și o poliție infiltrată de mișcări anti-americane precum Black Lives Matter.

Progresiștii liberali îi critică pe conservatori în multe feluri care depășesc limitele bunului simț și al unor conversații civilizate în spațiul public. Ignoră chiar că unele dintre cele mai mare progrese din istoria democrațiilor au fost făcute datorită responsabilității conservatorilor. Atacurile la adresa unor teme precum disciplina fiscală, rolul bisericii în societate, eliminarea finanțării pentru poliție și chiar ignorarea unor drepturi fundamentale precum cel la proprietate ori acțiuni precum limitarea puterii statului asupra individului și respingerea ingineriilor sociale contribuie la îndepărtatea celor două mari categorii politice. Unde te poți refugia în acest caz, dacă nu lângă cei care măcar îți promit că nu se vor atinge de dreptul la proprietate când este sub asediu. Chiar și în povestea cu vaccinarea liberal-progresiștii au reușit să transforme subiectul într-o luptă cu conservatorii liberali cu poziționările pe teme precum consimțământul informat, principiul precauției sau libertatea de conștiință. Încă nu a răspuns nimeni de ce senatoarea Diana Șoșoacă nu ar fi un politician liberal. În întreaga scurtă istorie a liberalismului, acesta nu a funcționat în afara statului națiune. Spunem că este un politician iliberal doar pentru că este unul populist, atacă suburban decizii aberante din timpul pandemiei și atrage atenția că politica românească a ignorat în ultimii mulți ani majoritatea populației?

Pe valul nemulțumirilor și conflictelor politice interne se urcă alții. În timp ce există aceste certuri, sunt extremele care acaparează din spațiul liberal, capturează chiar partide cum s-a întâmplat cu de câteva ori în ultimii ani cu toate partidele parlamentare din România, și mai duc la îndeplinire și obiectivele unor actori politici externi. Ceea ce ne deosebește de Rusia, China, Turcia este liberalismul. Trebuie să îl facem să funcționeze într-un mod mai inclusiv, iar acest lucru nu se va întâmpla atât timp cât forțele liberal-democrate stau ascunse în partide de iliberali de toate felurile, iar facțiunile liberale, de oricare tip ar fi ele, se luptă sacrificând și bazele liberalismului. Ce înseamnă ultima parte? Să ne uităm doar în Franța, Belgia și Germania unde nu este libertate în multe comunități minoritare dezvoltate în urma unei politici iresponsabile de multiculturalism. Există acolo drepturi individuale? Nu. Există acolo lege seculară? Nu. Există acolo egalitate de șanse pentru copii? Nu. Există acolo conviețuire în spiritul toleranței? Nu. Și altele. Și se întâmplă în inimile Europei, pe fundalul luptelor între conservatori liberali și liberali progresiști. În încheiere, mai trebuie amintit că globalizarea nu e liberală în 2021 și nu mai promovează obiectivele pe care le dorim din lumea liberală.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *