Lucrurile mici care fac diferența

Lucrurile mici care fac diferența

Diferența dintre societatea/civilizația la care aspirăm nu este dat doar de infrastructură, de performanță economică și de venituri, ci și de modul în care alegem să conviețuim. Pentru majoritatea noastră, ideea de a locui în Dubai, Beijing sau Lagos s-ar dovedi după maximum o lună un coșmar, în pofida, poate, a unor oportunități profesionale. Dezvoltarea unei comunități sustenabile, chiar și la nivelul unor societăți de anvergură națională, are în vedere și alte aspecte, cum ar fi estetica, concordia și solidaritatea. Să luăm câteva exemple.

Aproape nicăieri în București nu ai posibiltiatea de a colecta selectiv deșeurile, deși beneficiile colectării selective și al unui management al deșeurilor bazat pe colectarea selectivă la nivelul consumatorilor este recunoscut de cetățeni, autorități și de mediul de afaceri. Ai vrea să îți pese mai mult de natură și de viitor, dar nu ai cum, căci nu există această posibilitate nici măcar la nivelul la care exista în urmă cu mai bine de un deceniu. Având verdele în minte, ne putem uita și la alte aspecte: la modul în care ne raportăm la spațiul public – prin parc, înțelegem betoane, antropologii ar putea răspunde mai clar cum a fost posibilă această metamorfoză în România. Despre parcuri cu copaci, acestea sunt prea puține, sub limita unui mediu sănătos pentru anul 2000, în pericol, iar starea multora nu este prea bună.

Alte lucruri mici care fac diferența țin de modul în care ne gospodărim individual și colectiv. Intrăm în țară și vedem foarte multe terenuri nefolosite, călătorim și vedem cum nu avem grijă de iarba verde care ar fi trebuit îngrijită. Nici cu animalele de companie nu prea reușim să ne împăcam, altfel nu ar rămâne urme peste tot și, în pofida tuturor legilor, există o lege universală: nu are rost să ai grijă de el, dacă nu poți să ai grijă de el, nu ai voința și disponibilitatea de a suporta consecințele eșecului grijii inadecvate oferite acelui cățeluș nevinovat, căci nu își poate dresa stăpânul.

Tolerăm nesimțirea, chiar și când legea este departea noastră, nu doar când moralitatea este de partea noastră. Îi tolerăm pe cei care distrug spațiul public – teoria geamurilor sparte, deși este contrazisă științific, în România pare validă, e drept și pe fondul unei gentrificări accentuate, îi acceptăm pe cei care parchează neregulamentar și acceptăm să ne riscăm viața pe carosabil în loc de trotuar, devenind complici și încălcând la rândul nostru legea și regulile rutiere de bază, acceptăm să treacă unii în față la magazinul din colț și ne uităm adesea urât la cei care reacționează împotriva acestor mici nedreptăți. Nu suntem scandalizați de faptul că mergem prin locuri pe unde există riscul să cadă tencuiala, deși pericolul este clar, posibil chiar fata, ba chiar îi recompensăm pe cei care se fac că fac, dar nu fac nimic, cum este faimosul caz la podului de la Neamț prăbușit după ce a fost reparat.

Mai este și atenția pe care o acordăm spațiului public și regulilor din acest spațiu pe care, vrând-nevrând, îl folosim cu toții și creează prima imagine despre noi, la nivel colectiv, și implicit asupra indivizilor.

Unele aspecte, cum sunt acestea – culturale, sociologice, identitare, etc., oricât de bune ar fi legile, instituțiile, oricum ar funcționa economia, sunt greu de depășit, imposibil peste noapte, iar modul în care este modelată depășirea acestora necesită un efort care începe cu educația, cultura, și cu o participare publică adecvată.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *