Let’s do it, Vrancea!

După ce am publicat acum două săptămâni un articol despre „Let’s do it, Romania!”, m-am simțit puțin obligat să mă interesez asupra situației din județul Vrancea și să dau vestea mai departe, ca fost participant în această acțiune. Din nefericire, anul acesta sunt un pic cam ocupat, având deja un proiect abia ajuns la jumătate, iar termenul de finalizare mai are puțin și face două luni din momentul depășirii sale.

Coordonatori

Așadar, proiectul inițiat în Estonia în 2008 și ajuns și în România de câțiva ani, va fi organizat și în Vrancea toamna aceasta, Asociația „Pe Aripile Cunoașterii” coordonând proiectul la nivel județean.

Proiectul se va desfășura la nivelul întregului județ, principalii pioni care vor coordona la nivel local acțiunea vor fi profesorii și autoritățile locale (poliție, primărie). La sfârșitul proiectului toți voluntarii vor participa la un eveniment de premiere care va consta și în decernarea unor premii speciale în funcție de gradul de implicare.

Înscriere

Totodată, sunt căutați sponsori și parteneri care pot sprijini buna desfășurare a proiectului, conform anunțului de pe pagina evenimentului. Acțiunea de ecologizare va avea loc pe 28 septembrie 2013. Înscrierile se fac pe echipă (aproximativ 30 de persoane) printr-un e-mail la adresa: florenta.necula@gmail.com sau la telefon: 0762652929.

*sursă imagine: facebook.com/LetsDoItRO

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

One Reply to “Let’s do it, Vrancea!”

Comments are closed.