Ironia fact-checking-ului
Niște băieți și fete fără pregătire profesională într-un anumit domeniu, plătiți de unii care nu au nici măcar această acest minim nivel de pregătire generalistă, ajung să îi corecteze pentru opinia publică pe cei care și-au dedicat o viață unui domeniu și care lansează o serie de afirmații bazate pe cunoștințele aprofundate ale acestora. Sunt sprijiniți de guverne, de organizații internaționale, de companii de diferite dimensiuni, de mari grupuri eterogene de persoane.
Așa ajungem în situația aberantă în care analiști de date dau lecții campaniei de vaccinare, influențează opinia publică și decizia politică, fără a avea acces la unele dintre fundamentele din domeniul vaccinării, al tehnologiilor medicale, nu mai vorbim de epidemiologie, genetică, etc., sau din domenii importante în gestionarea unui asemenea dosar cum ar fi managementul public, sociologia, statistica sau altele.
Mai mult, aparența cunoașterii științifice este folosită de către aceștia pentru a-și întări analizele și concluziile, bazându-se pe două-trei studii pe care le-au găsit în vreun depozitar online, fără a ține cont de particularitățile acelor studii. Cel mai recent am văzut astfel de reacții pe baza unor concluzii ale unor studii publicate de CDC, în care cercetătorii avertizează în articolele lor că nu trebuie generalizate, extrapolate sau translatate concluziile acestora.
În țările cu o societate civilă șubredă, divizată, în dezvoltare, puțin independentă și predispusă la a evita dezbaterile de substanță, această situație poate deveni periculoasă pentru opinia publică, amplificând tendințele autoritate și/sau arbitrare ale decidenților pe anumite teme, contribuind la suprimarea perspectivelor științitice alternative, nu doar a criticii populare, și, în final, având chiar efecte negative asupra opiniei publice. În cazurile dificile, acest lucru poate însemna și probleme de sănătate tocmai prin lipsa unor informații complete asupra unui fenomen.
În final, rămâne o întrebare veche de când lumea, legată de controlul autorității, de data aceasta cine îi verifică pe cei care verifică informațiile și oferă etichetele de adevărat, fals, parțial adevărat, parțial fals, și așa mai departe. Însă problema este mai gravă acum, căci informația circulă online, este ușor de blocat, ușor de raportat. Este mai ușor ca niciodată de oprit circulația unor idei, deși avem acces la cele mai facil instrumentar de circulație a ideilor din istoria omenirii.