Încep discuțiile pentru viitorul relațiilor dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit

Încep discuțiile pentru viitorul relațiilor dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit

Consiliul Uniunii Europene a autorizat deschiderea negocierilor pentru noul parteneriat cu Regatul Unit. Cu această ocazie, a fost aprobat și mandatul de negociere, iar Comisia Europeană a fost nominalizată ca negociator din partea Uniunii Europene.

De la 1 februarie 2020, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord nu mai este membru al Uniunii Europene, relația dintre cele două părți fiind stabilită prin acordul de retragere negociat în ultimii trei ani în baza articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Acesta stabilește o perioadă de tranziție până pe 31 decembrie 2020, în care dreptul UE continua să se aplice Regatului Unit. Urmează apoi condițiile relațiilor dintre cele două părți. În următorii pași, Comisia Europeană și Regatul Unit vor stabili primele sesiuni de negociere, negociatorii așteptându-se ca prima dintre acestea să aibă loc la începutul lunii martie.

Uniunea Europeană își dorește să aibă un parteneriat cât mai apropiat cu Regatul Unit, unul care să acopere arii diverse precum cooperarea economică și comercială, aplicarea legii și cooperarea judiciară în aspecte penale, politică externă și apărare, arii tematice precum securitatea cibernetică, migrația iregulară, securitatea sanitară și nu numai.

Relațiile viitoare ar trebuie să ofere un cadru benefic ambelor părți, care să includă un acord de parteneriat economic care să garanteze condiții echitabile pentru competiție, dată fiind proximatatea geografică și interdependența economică a părților, un acord de liber schimb fără tarife vamale și cote pentru comerțul cu bunuri, care să stabilească condițiile cooperării în diferite arii economice, de la pescuit la digital și transport și mobilitate, un parteneriat comprehensiv în domeniul securității care să include aspecte ce țin de aplicarea legii, justiție penală, politică externă, securitate și apărare, și un cadru de guvernanță care să acopere toate ariile de cooperare.

Negocierile dintre UE și UK se află sub presiunea timpului. Există posibilitatea prelungirii perioadei de tranziție, dacă este nevoie de mai mult timp pentru negocierea condițiilor relației viitoare. Totodată, există câteva termene intermediare pentru aspecte ce trebuie stabilite mai repede, întrucât la 1 ianuarie 2021 ar trebui să fie în vigoare.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.