În Suceava, mai rău ca în Lumea a Treia în privința integrității
Municipiul Suceava are un viceprimar USRPLUS. Aceasta a câștigat la o tombolă a unui festival finanțat cu 40.000 de lei de primăria pe care o conduce o motocicletă
Nu doar atât, dar a și votat proiectul de hotărâre de consiliu local prin care erau acordate fondurile. Teodora Munteanu și prezidat ședința respectivă. Viceprimărița are și o funcție importantă în partidul care promotea „Revoluția bunei guvernări”. Dar exemplul oferit este greu de găsit și în republici bananiere.
USRPLUS ne oferă prin reprezentantul său în acest caz un exemplu de obținere de foloase necuvenite prin deturnarea de resurse publice. Cred că sunt suficiente aspecte în Codul Administrativ și în Codul Penal care să arate că acest lucru este imposibil să fie făcut legal. Așteptarea ca cetățean este ca opoziția politică să depună o plângere penală la parchet, după ce a identificat posibilele capete de acuzare.
Mai mult, nu poți să fii reprezentantul finanțatorului public și beneficiarului în urma activităților finanțate în acest mod. Când votezi proiectul și tot tu ești beneficiarul măsurilor dispuse acolo sunt câteva mari probleme, dincolo de evidentul conflict de interese (ce trebuia să însemne cel puțin neparticiparea la tombolă a rudelor de până la gradul al treilea al persoanelor cu relații contractuale și de muncă cu finanțatorul).
Doamna Munteanu refuză să demisioneze, în pofida unei abateri grave de la lege și etică. Pentru cetățeni, speranța rămâne ca procurorii să fie bine pregătiți și să își facă treaba. Dacă mai aflăm și că doamna Munteanu a știut ce scrie în regulamentul respectiv al concursului, situația devine și mai complicată pentru dânsa.
Este surprinzător și că USRPLUS, partid aflat la guvernare, obținând sprijin politic pe o agendă anticorupție, acceptă această formă de corupție în beneficiul membrilor săi de partid. Este o formă de corupție dincolo de orice dubiu, căci doamna viceprimar cunoaștea că Primăria Municipiului Suceava, pe care o conduce, era finanțator al acelui festival în care era organizată tombola. Și așa merg fonduri publice de la primăria pe care o conduce în buzunarul său.
Dincolo de astea, avem o mare problemă de oportunitate. Una care poate fi separată în alte probleme de natură economică, juridică, sau politică. Faptul că Primăria Municipiului Suceava își permite să finanțeze festivaluri cu premii consistente, în condițiile în care orașul arată destul de problematic, indică grave probleme de prioritizare a resurselor în dauna interesului public.
Un ultim comentariu necesar: organizatorii Festivalului Bucovina Rockfest spun că finanțatorii au voie să participe la tombolă. S-ar putea să găsim câteva probleme legale și la nivelul organizatorilor din momentul în care organizatorii reușesc să organizeze astfel de regulamente. Despre reacția politicianului local nu rămân multe de spus, deoarece este ridicolă. Poate legea o va convinge că nu este suficient să scrii o postare pe Facebook în care să spui că motocicleta câștigată este second-hand și vei face o donație pentru a ieși din problema la care personal te-ai înscris.