Nimic de interes public pe agenda media
Jumătatea lunii august este adesea o perioadă moartă din punct de vedere politic, economic pentru unele sociale, și nu numai. Dar chiar și în aceste condiții, sunt teme importante pe agenda publică. Este important ca acestea să fie cunoscute. Pentru acest lucru este important ca agenda media să preia o serie publică. În democrațiile consolidate, agenda publică este dusă mai departe de agenda media. Chiar și în perioada de vară apar teme relevante.
Însă uitându-ne pe ceea ce apare astăzi în presă, vedem relatări despre temperaturi, preluări necritice din presa internațională, postări despre reportajele altora, ultimele actualizări despre alte țări din punct de vedere al riscului epidemiologic, ce zbateri mai sunt în coaliție, ce numere au fost extrase la 6/49, pe unde s-au mai rătăcit turiști, despre cum viceprimarul din Chiajna spune că șobolanii din localitate nu sunt din localitate, ce mai spune Simona Halep, cum merge transferul lui Messi la PSG sau despre impactul secetei asupra animalelor moarte din Kazahstan. În esență, nimic relevant.
Dacă ne uităm în presa germană, vedem că, deși e vară, temele sunt de interes public, destul de multe urmărind chiar ideea de interes general. Der Spiegel vorbește despre cauzele protestelor feroviare (nu în modul amatoricesc din așa-zisa presa românească), publică materiale bine ancorate în dezbaterea eșecului din Afghanistan, transmite rezultatele unor cercetători care arată că imunitatea de turmă este imposibilă cu varianta delta, și se întreabă dacă Polonia mai este o democrație. Trei materiale despre controversata lege poloneză a mediei sunt pe prima pagină din FAZ. Dar mai sunt întrebări despre sustenabilitatea rețelelor de energie în contextul tranziției climatice, despre chestiunea pensiilor funcționarilor publici și finanțării lor prin datoria suverană, despre pericolele cu care se confruntă uneori medicii de familie în fața amenințărilor antivaxxerilor, ori sfaturi la problemele moștenirilor. Similar și cu altele.
Există vreo limită a acestei decuplări a agendei media de agenda publică? Imposibil de știut acum. Chiar și OTV avea pe vremuri mai multe teme de interes public pe agendă față de ceea ce se întâmplă acum. Printre aspectele care contează este faptul că o educație națională nu se face fără răspunsuri la temele publice relevante la nivel național. Iar lista celor relevante, chiar și pe timp de vară, chiar și în august, este fără limite.
Încă nu explică mai nimeni coerent în media de masă de ce este o problemă modelul economic actual al României și că probabil nu vor avea pensiile pe care le visează nici cu pilonul I, nici cu pilonul II, nici cu pilonul III. Nimic despre probleme sociale, unele dintre ele mergând până la a fi legate de alte probleme precum corupția, crima organizată, ori costuri sociale înalte. Aproape nimic despre legislația europeană pe care trebuie să o adoptăm și de ce trebuie. Lista este mare. Sunt și teme relevante de sezon: cea mai prost întreținută zonă de litoral din UE și cum s-a ajuns aici, incapacitatea politicului de a genera niște norme prin care să reducă accidentele fără limită de pe drumuri. Nicio discuție serioasă despre cauzele inflației actuale care vor trimite și mai mulți oameni în afara țării în momentul redeschiderii granițelor, despre structura sa, despre informațiile false lansate de prim-ministru în fiecare zi.
