Bucurându-mă de faptul că am avut ocazia să cunosc persoane din toate mediile posibile până acum, mi-am dat seama că cei mai onești oameni sunt, în multe cazuri, cei care nu au prea multe posibilități. Sunt oamenii care te ajută fără să se gândească la răsplată, care caută să ofere soluții pentru probleme din viața de zi cu zi.
Din păcate, acești oameni nu trăiesc de cele mai multe ori în condiții pentru un stat dezvoltat. Uneori, se întâmplă ca aceste persoane să locuiască în aceleași condiții ca în statele în curs de dezvoltare, care beneficiază de sprijin. Avem potențial să ridicăm aceste zone și să ne folosim chiar și de fonduri europene pentru asta.
Avem norocul că există o serie de organizații care aduc plusuri comunităților și oamenilor aflați în situații precare. Acum, voi da exemplul Habitat for Humanity, asociație care strânge bani pentru construcția unei case pentru Loredana Neagu, tânăra din Berca ce a returnat un portofel cu bani. Aceștia beneficiază de sprijinul Realitatea TV.
Povestea Loredanei și acțiunea sprijinită de aceasta
Loredanei Neagu face parte dintr-o familie extrem de săracă și numeroasă, 10 adulți și patru copii mici locuiesc într-o casă dărăpănată. Construită din chirpici, casa nu a mai fost renovată de 18 ani, iar din cauza acoperișului deteriorat în casă este mereu frig și mucegai. Singurul venit stabil este adus de tatăl Loredanei, al cărui salariu este de doar 700 de lei. Pe lângă acesta, se adaugă un ajutor de la stat pe care îl primește unul dintre frați (care este surdomut) și alocațiile a doi copii, de 42 de lei fiecare.
Săptămâna trecută Loredana Neagu a găsit un portofel pe care l-a returnat poliției locale. În portofel erau în jur de 1.000 de lei și acte, iar Loredana spune că nu a avut niciodată atâția bani și că nu s-a gândit nicio clipă să păstreze portofelul. Când l-a găsit, Loredana mergea la primăria din sat pentru a cere 10 lei, cu care să cumpere lapte pentru fetița ei de opt luni. Loredana Neagu își crește singură cei doi copii, Raisa Gabriela (opt luni) și Mădălin (3 ani).
Vă dați seama că 1000 de RON reprezintă o sumă imensă raportată la veniturile acestei familii, pentru care fiecare leu contează și își are propria destinație pregătită cu mult timp înainte.
Cum puteți sprijini campania Habitat for Humanity
Puteți dona pentru casa Loredanei în contul Habitat for Humanity România, cod fiscal: 15391896 (cont pentru donaţii în RON / EUR / USD), cod IBAN: RO25 BRDE 050S V150 1751 0500, BRD, Sucursala Oradea, suna la numărul 0900.900.462 (5 euro + TVA), valabil numai în rețeaua ROMTELECOM sau direct pe website-ul www.habitat.ro. Pentru donații în materiale de construcție puteți apela numărul de telefon 0731.039.103.
Închei simplu, spunând că împreună putem produce o schimbare. Felicit inițiativa Habitat for Humanity prin care încearcă să schimbe (de fapt, sunt sigur că va schimba) paisprezece vieți.
