Europa împotriva terorismului

Două probleme în privința terorismului

Două probleme pentru Europa în contextul actual:

1. Rețelele teroriste și problematica luptătorilor străini

2. Discursul radicalizării și modul în care este folosit

Dacă în primul caz, scapi de teroriști în momentul în care se aruncă în aer (sau îi reții înainte de a comite vreun act terorist; trebuie să amintesc că atacurile sinucigașe nu sunt printre cele mai folosite metode, dar sunt destul de eficiente, precum și că majoritatea sunt antrenați și primesc roluri operaționale în Iraq și Siria, sub îndrumarea unor facilitatori intrând în Europa și realizându-și misiunea), cu discursul este mai greu.

Așteptarea ocaziei pentru martiriu este propagată în rândul tinerilor, fiind și o metodă de recrutare, confirmată de suficiente studii, existând un profil al celui care se aruncă în aer: tânăr, idealist sau marginalizat, de obicei la a doua generație, luptător străin sau luptător străin întors. De exemplu, vârsta medie a luptătorilor străini fracezi este de 25 de ani.

sursa imagine: Hadrian / Shutterstock.com

Care sunt ariile în care trebuie să lucreze Europa?

  1. Controlarea și infiltrarea în rețelele teroriste care se construiesc pe aici. Are avantajul unor servicii foarte bune, dar și dezavantaje: este de lucrat la cooperarea transnațională, trebuie acționat în limitele democrației.
  2. Monitorizarea discursului radicalizării, asta însemnând și ascultarea telefoanelor sau monitorizarea fluxului de date de pe internet, precum și analiză umană pe mesajele și canalele unde sunt transmise informațiile, foarte greu de făcut din cauza internetului. De asemenea, e nevoie de mai multă propagandă împotriva radicalizării și pro unor șabloane de comportament „normal”, ceea ce e îngrozitor de făcut în era internetului.
  3. Integrare și incluziune socială. Este unul din elementele centrale ale problemei. Chiar dacă sunt și absolvenți cu diplomă care aleg calea terorismului (de asemenea, ideologii și liderii politici sau coordonatorii tehnici ai grupărilor teroriste, precum și facilitatorii sunt foarte bine pregătiți și școliți), riscurile vor fi reduse în momentul în care societatea (cu toate căile ei) i-ar integra mai mult.
  4. O politică de migrație foarte strictă. Uniunea face mici pași spre această direcție. Problema e că ai sute de mii de migranți despre care nu știi nimic. Unii sunt refugiați, alții sunt migranți economici, dar nu asta este problema. Pentru toți trebuie să știi ce au făcut înainte, ce știu să facă, pe unde au mai trecut, ce vor mai face. Ai o mare problemă când, pe lângă cei înregistrați, dar nemonitorizați, ai zeci de mii neînregistrați. Majoritatea sunt oameni buni, dar ai exemple când câțiva pot crea daune imense. Nu trebuie să uităm că teroriștii au picioare, dar nu au religie: se nasc într-un loc, se antrenează în altul și nu prea poți ști unde atacă, dacă ești cu ochii pe ei.
  5. Bugetarea adecvată la nivel național și european a serviciile și agențiilor cu activitate în domeniul ordinii publice. Problema e că trebuie să lucrezi și la asigurarea controlului democrat al acestora și că nu vor interveni in politica, media și nu numai.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

One Reply to “Europa împotriva terorismului”

Comments are closed.