Filmul este … o capodopera. Am ramas pur si simplu blocat dupa ce l-am vazut. “Minus 25 grade” sau “Eight Below”, film aparut in 2006 sub regia lui Frank Marshall este un film superb. Nu am decat cuvinte de lauda pentru scenariu, pentru regizor, pentru actori si cel mai mult pentru acei caini care te hipnotizeaza.
Multumesc Prima TV pentru difuzarea filmului intr-o sambata seara ca altfel nu aveam cum sa il descopar, dat fiind ca nu imi place sa urmaresc filmele online sau sa le descarc.
Un film de nota 10, un film emotionant, un film de recomandat tuturor, un film inspirat dintr-o poveste reala, un film ce te face sa iti doresti ca lumea sa nu mai fie asa de cruda, un film care te convinge ca animalele merita mai mult.
Iubitorii de animale vor fi coplesiti de acest film, in timp ce indiferentii vor fi induiosati. Asa consider eu ca ar putea fi caracterizat acest film minunat. Studiourile Walt Disney trebuie felicitate pentru crearea acestei capodopere a filmelor despre supravietuire, prietenie, aventura…
Soundtrack-ul din spatele acestei drame este unul exceptional. Nu stiu cine a fost cel din spatele lui, dar merita aplauze.
As incepe sa va povestesc filmul, dar stiind ca voi face o mare greseala, nu voi lasa decat doua-trei propozitii. O echipa de cercetatori americani pleaca in departata si infrigurata Antarctica pentru o misiune. Opt caini minunati (aplauze!!!) reusesc sa salveze un coleg, reusesc sa faca diferenta. Din nefericire, o furtuna nemaivazuta isi face aparitia si cainii sunt parasiti de Jerry cu promisiunea ca ii va aduce inapoi.
Vor reusi toti cainii sa supravietuiasca? Cum se vor dezvolta intr-un mediu putin propice si plin de pericole? Va reusi Jerry sa vina dupa ei, tinand cont ca nimeni nu se indura sa plece pe o asemenea vreme in Antarctica? Cum se vor schimba acesti temerari dupa aproape 180 de zile intr-un mediu la limita supravietuirii?
Va recomand aceasta poveste incredibila pe care o veti trai cu sufletul la gura, o poveste care va va schimba in minus temperatura in camera…
P.S. : DJ ( Max ) alaturi de alte personaje au mai jucat si in “Snow Dogs”.
P.S.2 : Imi pare rau si acum, la 20 de ore dupa vizionarea filmului de ce au patit doi caini…
“Nu subestima niciodata puterea de supravietuire a unui suflet, mai ales cand este inconjurat de familie.”
Uite ca nu-l stiam … noroc ca mai bat Fainul in lung si in lat :P
Dovada ca fain-i fain!