Vineri, 21 octombrie, vor avea loc alegeri în cadrul Colegiului Național „Unirea” pentru stabilirea viitorului președinte al Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național „Unirea”. Elevii sunt invitați să voteze, atât cei din clasa a V-a, cât și cei dintr-a XII-a. Așadar, 32 de clase vor merge la vot, peste 900 de elevi.
Printre cei patru candidați mă aflu și eu. Momentan sunt unul dintre vicepreședinți. Dat fiind că vor fi patru posturi ocupabile și sunt patru candidați, nimeni nu va pierde. Acum depinde de scopul fiecăruia. Cei ce au vrut să devină vicepreședinți, vor fi. Cei care și-au propus să adune cel mai mare număr de voturi, vor avea de muncă, deoarece trebuie să convingă elevii să îi aleagă. Va fi doar un președinte și doar acela va reprezenta uniriștii în cadrul Consiliului Județean al Elevilor.
Acum să revenim. Am fost vicepreședinte și voi fi. Bun, mă complic? Situația este exact invers: mă voi ocupa de campanie atât timp cât voi putea. Mă aflu într-o perioadă super aglomerată, însă merită să candidez. Este un exercițiu al democrației și am șansă să îmi demonstrez abilitățile. Este ultimul an în care pot ocupa o funcție de conducere în Biroul Executiv al CȘE CNU.
Vreau, de asemenea, să realizez toate proiectele pe care le-am propus în planul de activitate pentru anul școlar 2011-2012. Toate reprezintă obiective realiste și nu sunt nici foarte greu de realizat.
Forumul va avea loc joi, 20 octombrie 2011.